V-am mai spus, cu ceva vreme în urmă, că la politică mă pricep cam tot atât cât mă pricep la problemele de mecanică ale mașinii pe care o conduc. Cu toate acestea, mă urc des la volanul ei, acordând încredere specialiștilor care se ocupă de ea și gândind că, în cazul unei defecțiuni, știu cu certitudine la cine să apelez. În cazul politicii, însă, mă țin la distanță. Tocmai pentru că îmi lipsește încrederea și am reușit, chiar și stând deoparte, să-mi dau seama că în acest domeniu ducem lipsă de specialiști de calitate.
Evenimentele din ultima vreme, însă, legate de Proiectul de Ordonanță de Urgență privind grațierea și amnistia, mi-au atras atenția, așa cum cred că a fost și cazul multora dintre dumneavoastră. Am vrut să înțeleg de ce e nevoie de un astfel de proiect, considerat de mulți o dovadă de lipsă de voință și de slăbiciune a statului în fața criminalității. Drept pentru care m-am dus la motivarea făcută de cei care l-au inițiat. Motivele invocate sunt două: pe de o parte, iminența unor sancțiuni bănești usturătoare pentru statul român de către CEDO, iar pe de altă parte, condițiile deosebit de grele și degradante în care sunt obligate să trăiască persoanele condamnate la pedeapsa închisorii.
Deci, această ordonanță ar putea duce la evitarea scoaterii de bani din buzunarul contribuabilului român, ceea ce am zice că e de bine și ar putea asigura condiții umane de detenție celor închiși. În aparență, sună încurajator. Doar că marea mulțime a plătitorilor de taxe și impozite, care se străduiește să nu încalce legea, e nemulțumită. Pe drept cuvânt. Pentru că se încearcă tratarea efectelor și nu a cauzelor care au dus la această situație. Iar rezultatul imediat vizat este de fapt punerea în libertate a câtorva scriitori foarte prolifici, alde Becali, și lipsirea de experiența pușcăriei a celor de talia lui Dragnea. Încurajându-se astfel încălcarea legii în continuare, de la vlădică la opincă…
E clar că ne lipsește viziunea la nivel înalt. Pentru că se consideră că problema aglomerării penitenciarelor ar putea fi rezolvată printr-o astfel de lege, la care s-ar putea adăuga, cel puțin pe hârtie, construirea de locații similare suplimentare. Adică să fie mai mult loc pentru actualii și viitorii pușcăriași. Dar prea puțini s-au gândit că problema ar putea fi rezolvată, e drept nu mintenaș, ci cu bătaie lungă, construindu-se câteva școli. Pentru a face mai mult loc în clasele supraaglomerate în care educația de calitate este aproape imposibilă. De fapt cine sunt cei cărora CEDO ne cere să le asigurăm condiții mai bune? Cei mai mulți sunt cei care nu au avut parte de educație prea multă…
Tot educația le salvează pe toate… Doar că săracă e lăsată deoparte. Condamnată la singurătate și cu șanse puține de a fi grațiată.
Leave a Reply