full screen background image

Noi măsuri pentru stimularea încadrării în muncă a șomerilor

Guvernul a adoptat astăzi noi măsuri pentru stimularea încadrării în muncă a șomerilor – majorarea la 650 de lei a cuantumului stimulentului de inserție, drept acordat părinților care se întorc la activitatea profesională înainte de finalizarea concediului pentru creșterea copilului.

Măsura urmează a fi aplicată începând cu drepturile lunii aprilie 2017.

Tot astăzi, Guvernul a modificat și completat Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, în scopul încurajării în muncă a șomerilor.

Astfel, se acordă o primă de relocare persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea de domiciliu sau reședință și ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.

Prima de relocare este acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj și este egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (plata chiriei și a utilităților) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare nu depășesc suma de 5000 lei/lună, în situația în care sunt singure sau împreună cu familiile acestora, și care se încadrează în muncă pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. Prima de relocare se acordă lunar, pe o perioadă de 36 de luni.

Prima de relocare se acordă la cerere și nu se cumulează cu prima de încadrare sau cu prima de instalare, prevăzute în legislație.

comments

comments




Leave a Reply

avatar