În ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni au intervenit la 51 de misiuni din domeniul situaţiilor de urgenţă. S-au înregistrat 12 incendii, 19 intervenţii ale pompierilor paramedici SMURD, 6 patrule de identificare a persoanelor fără adăpost, 2 accidente rutier, 8 monitorizări ale drumurilor din judeţ pe perioada manifestării fenomenelor meteo periculoase şi 4 alte misiuni specifice.
Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi ai subunităţilor din Suceava, Siret şi Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Volovăţ, Frătăuţii Noi şi Milişăuţi, au intervenit, duminică, cu 9 autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în zona clădirilor din Piaţa Centrală a municipiului Rădăuţi. La faţa locului s-a deplasat şi Grupa Operativă a inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, iar şeful pompierilor militari, generalul de brigadă Ion Burlui, a preluat comanda intervenţiei. Zona limitrofă intervenţiei a fost monitorizată de către echipaje de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali, care au efectuat misiuni de ordine publică, pentru evitarea unor accidente şi pentru buna desfăşurare a misiunii de stingere a incendiului.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperişul comun al mai multor clădiri, ce aparţin unor societăţi comerciale, dar şi unei persoane fizice. Din cauza vântului puternic şi a gerului (temperaturi scăzute de până la -17 grade Celsius), incendiul s-a dezvoltat cu rapiditate şi punea în pericol construcţiile învecinate, aflate la distanţe de până la un metru de focare.
Intervenţia a fost una foarte grea pentru pompieri, atât din punct de vedere al aglomerării clădirilor şi al spaţiilor de acces limitate, dar şi al temperaturii scăzute care limita capacitatea hidranţilor de a livra suficientă apă. Din această cauză, au fost mobilizate la faţa locului autospeciale de la subunităţile din judeţ şi de de la serviciile voluntare din localităţile învecinate. Pentru a nu îngheţa, apa a fost refulată continuu pe furtunuri. De asemenea, la această temperatură, inclusiv aparatele de respirat cu aer comprimat ale salvatorilor nu au mai funcţionat la parametrii standard, îngheţând supapele.
Pentru depistarea tuturor focarelor, salvatorii au decopertat acoperişul, înlăturând învelitorile din tablă de pe suprafaţa incendiată, misiunea încheindu-se după aproximativ 8 ore de efort susţinut (la ora 21:40).
Din fericire, nici incendiul şi nici toate operaţiunile de îndepărtare a elementelor de construcţie afectate de foc, nu au provocat răniri sau accidentări, atât persoanelor din zonă, cât şi salvatorilor.
Au ars: un restaurant şi acoperişul halei de brânză pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi; fostul hotel al comunităţii evreieşti pe 300 de metri pătraţi; acoperişul halei de carne pe 30 de metri pătraţi; acoperişul pescăriei pe 100 de metri pătraţi; acoperişul unui post de transformare, cu grup electrogen, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi; acoperişul comun al unei magazii şi al unei anexe, de la o proprietate particulară, pe 50 de metri pătraţi. Toate suprafeţele reprezintă cu aproximaţie amprenta la sol a spaţiilor respective. Au fost degradate elemente de construcţie şi bunuri din clădirile afectate de foc, dar şi din cele învecinate.
Cauza de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat hala de carne, clădirea Poştei, o casă de locuit, o clădire de birouri şi alte construcţii învecinate.
Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit, duminică, cu 3 autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Rădăşeni.
La sosirea echipajelor, casa era cuprinsă de flăcări aproape în totalitate şi exista pericolul de propagare la o construcţie anexă.
În apelul venit pe numărul unic de urgenţă 112, la ora 15:32, se menţiona faptul că în casă ar fi fost suprins proprietarul acesteia, un bărbat în vârstă de 58 de ani, care suferea de un handicap locomotor. Din nefericire, informaţia s-a confirmat, iar după localizarea flăcărilor, pompierii militari au găsit şi au extras dintr-una din camere trupul carbonizat al proprietarului.
Au ars casa de locuit cu bunurile din interior, pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut din soba cu acumulare de căldură, care a aprins materialele combustibile din zonă.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:40, iar pompierii au salvat clădirea anexă.
În această dimineaţă, militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei şi ai Punctului de Lucru Poiana Stampei au intervenit cu 3 autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Poiana Stampei.
La sosirea echipajelor, ardea violent casa de locuit, existând pericolul de propagare la trei anexe gospodăreşti.
Incendiul a fost anunţat la ora 7:19 şi lichidat la ora 10:35. Au ars casa de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, obiecte de mobilier, materiale textile, aparatură electrocasnică, scule electrice, documente personale şi altele.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coşul de fum deteriorat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat bucătăria de vară, şura şi adăpostul de animale.
Leave a Reply