Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceviţa, au intervenit, joi seară, cu patru autospeciale cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui B.I., din satul Voivodeasa, comuna Suceviţa.
La sosirea echipajelor, ardea violent acoperişul unei construcţii corp comun, formată din casă de locuit, o anexă şi un adăpost de animale, cu pericol de propagare la două locuinţe aflate în imediata apropiere.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de 100 de metri pătrați, acoperişul anexei pe 30 de metri pătraţi şi acoperişul adăpostului de animale pe 50 de metri pătraţi.
Au mai ars documente personale, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, circa 10 metri cubi lemn de foc şi 5 tone de furaje.
S-au degradat pereţii portanţi ai clădirilor, construite din lemn, cu învelitoare din tablă.
Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor soţiei proprietarului, în vârstă de 60 de ani, care a suferit un atac de panică. După ce şi-a revenit, femeia a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător.
Anunţat la ora 18:58, incendiul a fost lichidat la ora 23:25.
Pompierii au salvat cele două case învecinate.
Leave a Reply