Avocatul Poporului analizează Legea 90/2001, care interzice persoanelor condamnate penal să fie membri ai Guvernului, şi va decide dacă va sesiza Curtea Constituţională în aces caz.Liviu Dragnea nu exclude posibilitatea de a deveni premier după victoria obținută de social democrați la alegerile de duminică.
Există însă o piedică: Legea 90/2001 spune că din Guvern nu poate face parte o persoană care are o condamnare penală, în urma unei sentințe definitive.
Cu toate acestea, PSD şi ALDE au anunțat că îl vor propune pe Liviu Dragnea ca prim-ministru, în ciuda condamnării la doi ani cu suspendare pentru fraudarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu.
Dacă președintele Klaus Iohannis refuză numirea lui Liviu Dragnea, așa cum a anunțat în timpul campaniei electorale, există riscul unui blocaj constituțional.
Acum, Avocatul Poporului a afirmat pentru stiripesurse.ro că analizează posibilitatea sesizării Curții Constituționale.
„Am dat colegilor de la serviciul de contencios constituţional să examineze, să discutăm şi, pe baza primelor verificări, să anunţ dacă mă sesizez sau nu din oficiu. Azi sau mâine voi anunţa”, a declarat Victor Ciorbea.
Preşedintele PSD a fost acuzat că, înainte şi în timpul derulării referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României, ar fi pus la punct un sistem menit să deturneze rezultatul votului, pentru a se întruni cvorumul necesar demiterii.
Judecătorii nu i-au interzis însă lui Liviu Dragnea dreptul de alege și de a fi ales, astfel că acesta a obținut un nou mandat de deputat la alegerile de duminică.
Leave a Reply