full screen background image

Raportul ANI, de constatare a incompatibilităţii primarului comunei Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin, a rămas definitiv

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că a rămas definitiv raportul de constatare a incompatibilităţii  primarul comunei Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin. Prefectul Sucevei, Constantin Harasim, va semna ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Saghin.

Prefectura Suceava precizează:

“Agenţia Naţională de Integritate a informat Instituția Prefectului – judeţul Suceava de faptul că Raportul de evaluare nr. 3487/G/II/27.01.2015, prin care a fost constatată încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către domnul Saghin Virgil, primarul comunei Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, a rămas definitiv prin Decizia nr. 4019/10.11.2016, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit prevederilor art. 16 alin (2) din Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare “Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.”

În acest sens, în vederea emiterii ordinului privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, s-a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate transmiterea Raportul şi a hotărârii judecătorești, precum şi întocmirea referatului de către secretarului unităţii administrativ teritoriale.

Ordinul va fi emis în termen legal cu respectarea prevederilor legislaţiei în materie.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar