De 1 Decembrie, în fiecare an gândul mă duce spre patriotism. Nu al meu, ci al generațiilor viitoare. Pentru că acest sentiment, cel puțin în mine a avut o sămânță bună. Pusă e drept în ani controversați și veșnic comparați, când vine vorba de educație.
Mă gândeam să vorbim despre patriotism și felul în care au evoluat lucrurile în această privință. Prin anii ’70, profesorii își învățau elevii că trăiesc în cea mai frumoasă și bogată țară de pe pământ. Mulți o spuneau din convingere. Pentru că nu văzuseră nici ei alte țări, așa cum nu văzuseră nici copiii. Puțin mai târziu, prin anii ’80, tinerii încercau să se lase convinși de profesori că sunt norocoși cu un conducător destoinic și măreț. Și că țara pe care o conducea era pe măsura măreției lui: o țară sfântă, ce merita cântată și menționată, alături de numele conducătorului iubit… Nu cred că mai era vorba, de data aceasta, despre convingere în calitățile celui ce conducea țara.
Și mai târziu, după 1989, cu toții profesori și elevi erau sătui de ipocrizie și cult al personalității. Și-atunci au decis să golească manualele și discursurile total de ceea ce amintea de dragostea de țară și de strămoși. Căci te ducea cu gândul la comunism. Iar golul lăsat s-a umplut cu multe ce te făceau să iubești ce era străin. Fără discernământ pentru ceea ce ar fi putut fi nociv sau nepotrivit neamului nostru. Tot ce era dinafară era mai bun, pentru că venea dintr-o lume liberă. O lume liberă, dar care, deși nu își păstrase în totalitate propriile valori, își păstrase respectul pentru propria țară și nație.
Acum, la peste 20 de ani de când trăim într-o iluzie a libertății și democrației, ne întrebăm cum să mai reconstruim patriotismul noilor generații…
Drumul spre a crede în valorile nației tale mi se pare cu mult mai anevoios de construit decât drumul spre credința religioasă. Pentru că ultimul nu a fost dărâmat complet niciodată, indiferent de regimul politic. Iar eu consider drumul acesta, al patriotismului la fel de important. Pentru că poate fi și el o valoare la care să te raportezi atunci când nu știi încotro să o apuci. Să-ți dorești să faci bine nu doar de teama pedepsei divine, ci și cu gândul că poți fi asemeni celor ce au trăit cândva pe aceste meleaguri, mândri de țara, tradițiile și cultura lor.
Soluții sunt. Și nu doar legate de școală, ci mai ales de familie. Aceea care îl poartă prima în zi de duminică pe cel mic spre biserică. Și care ar putea să-l poarte și spre patriotism. Nu doar în zi de duminică sau 1 decembrie. Câte puțin în fiecare zi. Precum dozele de educație.
Leave a Reply