Editorii National Geographic Traveler au publicat lista anuală cu cele mai bune destinații turistice din lume în 2017, incluzând în acest top țări precum Malta, Columbia, Finlanda, Maroc, Papua Neua Guinee și Rusia. Recomandările sunt împărțite pe trei categorii, orașe, natură și cultură.
Vedeta categoriei natură, în opinia editorilor revistei, este insula Kauai, considerată o zonă paradisiacă din Hawaii, cu stânci înalte, cascade, păduri de mahon și peisaje luxuriante, care a constituit decorul a nu mai puțin de 60 de producții cinematografice, inclusiv franciza ‘Jurassic Park’, potrivit AFP.
Finlanda este și ea recomandată ca destinație pentru 2017, datorită ”liniștii”. Cele 40 de parcuri naționale, 12 zone sălbatice și șase zone de drumeție sunt descrise drept ”sanctuare ale celor care caută liniștea”. Includerea în această listă este semnificativă deoarece această țară nordică va sărbători anul următor 100 de ani de independență marcată prin patru evenimente naționale ”Zilele Naturii Finlandeze”, câte unul pentru fiecare sezon.
Canada va celebra în 2017 cea de-a 150-a aniversare, iar editorii National Geographic Traveler au inclus Banff în lista cu cele 21 destinații recomandate pentru anul viitor, datorită crestelor sale montane, văilor și lacurilor cu nuanțe turcoaz.
Turiștii care se află în căutarea efervescenței sunt îndemnați să viziteze Seul, care ”îl poate face chiar și pe cel mai călit rezident urban să se simtă ca un novice”. Cu o populație de 25 de milioane de locuitori, capitala Coreii de Sud pulsează de viață pe străzile sale, în piețe, zgârie-nori, palate, restaurante și magazine de modă.
Orașul Chengdu se află și el pe listă datorită gastronomiei tradiționale chineze. Regiunea, recunoscută de UNESCO drept ”Orașul gastronomiei”, este celebră pentru preparatele sale precum rața afumată cu ceai, ma po tofu și pui kung pao.
Republica Malta se numără printre destinațiile culturale recomandate pentru anul viitor datorită istoriei sale și unui ”patrimoniu formidabil”. ”Dornică să ajungă în prim-plan pe scena mondială, această mică insulă din Marea Mediterană trece printr-o reinițializare ținând însă la patrimoniul său formidabil”, notează autoarea Lisa Abend. ”Tărâmul etajat al cavalerilor maltezi, locul în care se află trei dintre siturile incluse în patrimoniul mondial — inclusiv capitala Valletta — devenită recent vedetă, ca scenă pentru fenomenul global Game of Thrones (Urzeala Tronurilor), Malta a pivotat spre viitor odată cu inaugurarea reimaginării Vechii Porți din Valletta, a clădirii Parlamentului și a Operei, creații ale arhitectului Renzo Piano”, mai arată editorii revistei. Anul viitor, în Malta vor fi organizate multiple activități culturale, printre care se numără săptămâna Carnavalului, ce va avea loc în februarie, și mai multe weekenduri prelungite ce vor celebra diverși sfinți de la sfârșitul lunii mai până în septembrie, cunoscute sub numele ”festas”. De interes sunt și concertul anual în aer liber ”Isle of MTV”, dar și festivalul ”Malta Music Week” din iunie. La începutul acestei luni, mii de cititori ai publicației Sport Diver Magazine au votat Malta drept a treia cea mai bună destinație pentru scufundări din lume, după Maldive și Egipt, conform Xinhua.
Cele 21 de destinații ale anului 2017, alese de National Geographic Traveler, în ordine alfabetică, sunt: Anchorage din Statele Unite; Baja California din Mexic; Banff din Canada; Cantonul Uri din Elveția, Cartagina din Columbia, Parcurile naționale din centrul Indiei; Chengdu, China; Leagănul Omenirii din Africa de Sud; pădurile tropicale din Ecuador; Finlanda; Georgia din Statele Unite; Insula Guadeloupe; Hamburg din Germania; Kauai din Hawaii, Statele Unite; Madrid din Spania; Malta; Marrakech din Maroc; Moscova din Rusia; Papua Noua Guinee; Seul din Coreea de Sud; Via Dinarica (Balcani).
AGERPRES
Leave a Reply