full screen background image

După o zi de căutări, poliţiştii l-au prins pe tânărul de 17 ani care fugise de sub escortă, în timp ce era dus către Parchetul Rădăuți

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, în timp ce era dus către Parchetul Rădăuți pentru audieri, un tânăr a reușit să evadeze de sub escorta polițiștilor, cu tot cu cătușe la mâini.

Deși oamenii legii au pornit imediat în urmărirea sa și au tras și trei focuri de armă în plan vertical, Constantin Bozu a reușit să fugă prin fața Colegiului Tehnic din Rădăuți și să iasă din raza vizuală celor care îl urmăreau.

Pe tot parcursul zilei, polițiștii au organizat filtre pe toate arterele rutiere din municipiul Rădăuţi și din județ, în încercarea de a-l prinde pe tânărul de 17 ani, despre care au anunțat că este un evadat periculos și că poartă o geacă albastră, prezentându-le șoferilor opriți în trafic o fotografie a acestuia.

Abia la orele serii a fost identificat și prins într-o zonă periferică a municipiului Rădăuți și reținut în baza unui mandat pentru evadare, urmând a fi prezentat joi la Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.

Cornel Bozu, în vârstă de 17 ani, ar fi participat în noaptea de 23 spre 24 octombrie, împreună cu alți trei prieteni, la tâlhărirea unei femei din Frătăuții Noi.

Polițiștii spun că cei patru au pătruns prin escaladare și efracție în locuința acesteia, au lovit-o, i-au legat picioarele cu un cablu electric, după care au furat din casă 200 de lei, 20 de lire sterline, două ceasuri de mână și un telefon mobil.

Valoarea bunurilor se ridică la 2.000 de lei.

Trei dintre suspecți au fost prinși și arestați preventiv pentru 30 de zile, dar Bozu a reușit să se sustragă cercetărilor până marți, când s-a prezentat singur la poliție și s-a autodenunțat.

filmare_cautari_bozu

comments

comments




Leave a Reply

avatar