În cursul serii de marţi, în jurul orei 18.00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul ucrainean Ivan K., în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Lituania.
În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în spătarele banchetelor şi într-o boxă audio, cantitatea de 207 pachete de țigări, marca Kent, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare, de 253 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 5.000 de lei.
Față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 8 noiembrie 2016.
De asemenea, pe timpul unei misiuni desfăşurate la frontiera de stat, polițiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina au descoperit şi confiscat 3.970 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 43.700 de lei.
În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Leave a Reply