full screen background image

Şofer din Galaţi reţinut din poliţişti, după ce a accidentat mortal o bătrână, pe o stradă din Vatra Dornei, şi a fugit de la locul faptei

Poliţia Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată, duminică, la ora 12.19, prin apel 112, despre faptul că, pe strada Argestru din municipiu, în zona curţii unui imobil, a fost găsită decedată o femeie, a cărei identitate nu se cunoaște.

Cu ocazia primelor cercetări efectuate, s-a constatat că persoana în cauză a decedat ca urmare a unui accident de circulație, iar victima este o femeie, de 78 de ani, din municipiul Vatra-Dornei.

S-a dispus, de îndată, instituirea de filtre de poliţie, atât pe raza municipiului, cât și pe raza localităților limitrofe, ocazie cu care, la intrarea în municipiul Vatra Dornei, a fost identificat un autoturism, care prezenta mai multe urme de accident.

Având în vedere dispunerea avariilor și a urmelor de accident, s-a procedat la examinarea criminalistică a autoturismului, dar și la conducerea la locul accidentului a conducătorului auto.

Pus în fața probelor administrate, şoferul, de 37 de ani, din municipiul Galați, a recunoscut că el este autorul accidentului.

În timp ce conducea autoturismul, pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, din direcția Vatra Dornei către Suceava, după o curbă la dreapta, din cauza vitezei excesive și neadaptate la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Din acest motiv, a intrat în derapaj și a acroșat-o femeia cu partea laterală dreapta spate a autoturismului.

Bătrâna se deplasa pe acostamentul din partea dreapta a drumului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și i s-au recoltat şi probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, iar cercetările sunt continuate de către Compartimentul Rutier – Poliţia Municipiului Vatra Dornei, şoferul fiind reținut pe o perioada de 24 ore, urmând să fie prezentat prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei şi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar