Luna octombrie a fost decretată la nivel european “Luna securităţii cibernetice”. În acest sens, la nivelul întregului judeţ, poliţiştii au desfăşurat sesiuni de informare pentru elevii din şcolile generale şi licee, susţinute în colaborare cu specialişti din cadrul structurilor de crimă organizată, pe teme privind: siguranţa pe reţelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile, respectarea drepturilor de autor şi siguranţa legalitatea comerţului electronic.
Au fost desfăşurate peste 100 de întâlniri cu elevii în mediul şcolar, dar şi cu părinţii în vederea responsabilizării şi conştientizării acestora cu privire la pericolele navigării nesupravegheate pe internet şi reţelele de socializare şi pentru distribuirea unor kit-uri de parolare a accesului minorilor la anumite site-uri şi secţiuni neindicate minorilor.
Peste 2500 de elevi cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani au aflat de la specialiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi de la poliţiştii de prevenire şi poliţiştii de proximitate cum trebuie să îşi securizeze accesul la conturile de e-mail sau reţelele de socializare. De asemenea, de acţiunile desfăşurate au beneficiat şi peste 200 de cadre didactice şi 1000 de părinţi.
Cele mai interesante au fost pentru elevi activităţile interactive în care au fost discutate situaţii de risc întâlnite în realitate la nivelul judeţului nostru în ultimul an. Pentru cei mici a fost prezentat exemplul elevului de la o şcoală din municipiul Suceava, care în luna martie a acestui an a dat dovadă de responsabilitate şi a sesizat de îndată conducerea şcolii şi poliţia când a fost abordat de un necunoscut la poarta şcolii, urmare a unei interacţionări anterioare pe o reţea de socializare. Responsabilitatea de care a dat dovadă minorul l-a salvat dintr-o situaţie de risc şi i-a adus, totodată acestuia, rolul de poliţist pentru o zi, fiind premiat de poliţişti.
Celor din licee le-a fost prezentat cazul mai multor tineri care au realizat conturi false pe reţelele de socializare în numele unor vedete Tv reuşind să înşele mai mulţi cetăţeni cu suma de cca. 60.000 Euro. Deznodământul a fost însă unul pe măsura faptelor …. Identificarea lor, reţinerea şi introducerea în arestul IPJ Suceava.
Închiderea acţiunilor desfăşurate sub egida ,,Octombrie – Luna Cybercrime” s-a derulat vineri, 28 octombrie 2016, între orele 13.00 – 15.00 la Şcoala Generală nr. 4 Suceava. Poliţiştii au desfăşurat o activitate preventivă, peste 50 de elevi coordonaţi de dna. profesor Ţuca Claudia fiind informaţi cu privire la pericolele lumii virtuale. Copiii au avut şi ei o surpriză pentru poliţişti organizând workshop-ul ,,Halloween în Siguranţă”.
Poliţiştii reamintesc câteva recomandări care vă pot feri de neplăcerile şi riscurile lumii virtuale:
1) RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI ŞI PERSOANELE CARE AU ATRIBUŢII DE EDUCARE A MINORILOR (cadre didactice din unităţi de stat şi particulare, personalul din instituţiile de îngrijire a minorilor – plasament sau alte similare)
Elemente generale privind fenomenul:
Să conştientizeze existenţa riscului;
Să nu posteze pe internet fotografii nud cu proprii copii;
Să comunice deschis cu copiii lor despre Internet, despre beneficiile şi pericolele existente în lumea virtuală. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală;
Să stabilească împreună cu copiii reguli de utilizare a internetului şi să urmărească respectarea lor de către aceştia;
Să nu restricţioneze excesiv şi nejustificat accesul copiilor la internet;
Să le prezinte copiilor riscurile la care se pot expune în mediul online;
Să se asigure că ştiu parola/parolele de acces ale copiilor la contul de email, reţele de socializare etc. şi să fie atenţi la „prieteniile” online pe care ei le întreţin.
Soluţii tehnice de control parental al posibilităţilor de navigare a copilului pe internet:
Soluţii complete de aplicaţii antivirus actualizate;
Programe de filtrare care pot bloca automat accesul copiilor către anumite categorii de site-uri;
Motoare de căutare pentru copii (ex. Google Search Engine for Kids) – acestea filtrează automat rezultatele căutărilor de pe internet, excluzând paginile inadecvate minorilor.
Semne de recunoaştere a posibilei expuneri la risc în mediul online a copilului – acest subiect este unul extrem de sensibil, mulţi părinţi având tendinţa de a-şi „apăra” copiii, refuzând nejustificat (necunoaştere a fenomenului, pudoare excesivă etc.) discuţiile sau acceptarea existenţei unora din aceste semne:
Copilul petrece perioade foarte mari de timp singur pe internet, în special noaptea;
Părinţii găsesc materiale pornografice în calculatorul/lap-top-ul/tableta/telefonul copilului;
Copilul primeşte telefoane de la persoane necunoscute ori sună astfel de persoane şi se fereşte de părinţi când vorbeşte;
Are tendinţe de izolare faţă de familie şi prietenii apropiaţi;
Foloseşte conturi de internet (mail, reţele de socializare) care nu îi aparţin sau altele decât cele pe care le cunosc părinţii.
Posibilităţi de raportare a posibilelor abuzuri –
Sesizarea directă a organelor de poliţie competente – www.efrauda.ro;
Solicitarea de sprijin ONG-urilor care gestionează website-uri în domeniu. Ex. www.safernet.ro sau www.sigur.info.
2) RECOMANDĂRI PENTRU COPII – o problemă în abordarea copiilor cu privire la fenomenul pornografiei infantile este aceea a lipsei de experienţă,coroborată cu gradul foarte redus de conştientizare a pericolelor ce-i pot ameninţa în mediul online. Sintagma „mie nu mi se poate întâmpla” este foarte prezentă în modul lor de a gândi şi acţiona.
Recomandările poliţiştilor sunt următoarele:
Nu oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi; dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţi, căci este foarte probabil că au intenţii necurate;
Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
Nu accepta niciodată să te întâlneşti în mod real cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice. Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit pe Internet;
Evită să postezi pe Internet fotografii cu tine sau cu familia ta; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
În cazul în care primeşti prin intermediul internetului o fotografie/un film cu conţinut sexual cu un minor, chiar şi de la o persoană cunoscută care se prezintă pe sine, nu o transmite mai departe altor persoane! Poţi intra sub incidenţa legilor referitoare la prevenirea şi combaterea pornografiei infantile;
Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate; de asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată;
Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi de pe lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
În cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să îi trimiţi poze nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi alcool ori droguri, anunţă-ţi părinţii sau fă o sesizare pe unul din site-urile specializate;
Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi.
Leave a Reply