full screen background image

Peste 1.200 de controale ale Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în luna septembrie

În luna septembrie, personalul de specialitate din cadrul serviciului de control în sănătate publică al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, a efectuat un număr total de 1.270 de controale.

Principalele domenii vizate au fost: alimentaţie, apă, servicii turistice, produse cosmetice, biocide, unități sanitare, unităţi de învăţământ (inclusiv cabinetele medicale şcolare), deşeuri periculoase, igiena radiaţiilor.

Au fost aplicate 9 amenzi, în valoare totală de 4.800 de lei, din care 3 în unităţi sanitare în valoare totală de 1.500 de lei.

De asemenea, s-au dat 4 avertismente, s-au efectuat 11 acţiuni de îndrumare şi consultanţă, 19 sesizări au fost soluţionate şi s-au demarat 2 acţiuni comune cu alte autorităţi.

În cadrul acestor controale efectuate s-a pus un accent major pe verificarea condiţiilor de funcţionare asigurate în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar şi liceal, precum şi în cabinetele medicale şcolare.

Ministerul Sănătăţii finanţează activitatea dispensarelor şcolare, alocând județului Suceava pentru anul 2016 suma de 4.473.000 lei, bugetul alocat asigurând finanţarea salariilor personalului medical sanitar dar şi achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare conform normelor legale.

Pe primele trei trimestre ale anului s-au finanțat cheltuieli în sumă de 3.326.000 lei care reprezintă aproximativ 75% din bugetul alocat, cea mai mare sumă fiind virată către Primăria Municipiului Suceava, unde funcţionează un număr de 10 medici şcolari, 9 medici dentişti şi 31 de asistenţi medicali.

“Direcţia de Sănătate Publică Suceava acordă o atenție deosebită funcționării optime a cabinetelor stomatologice din școli și face un apel către Primăria Municipiului Suceava în vederea implicării autorităţii locale în demararea unor acţiuni ce au ca scop renovarea şi dotarea la standarde actuale a celor 8 cabinete stomatologice din şcolile municipiului Suceava.”, a spus Directorul Executiv al DSP Suceava, ing. Andrei IANOVICI.

comments

comments




Leave a Reply

avatar