full screen background image

Activităţi de informare şi prevenire a minorilor, în domeniul securităţii cibernetice

Luna octombrie a fost decretată la nivel european “Luna securităţii cibernetice”.

În acest sens, la nivelul întregului judeţ, poliţiştii desfăşoară sesiuni de informare pentru elevii din şcolile generale şi licee, susţinute în colaborare cu specialişti din cadrul structurilor de crimă organizată, pe teme privind siguranţa pe reţelele de socializare, prevenirea pornografiei infantile, respectarea drepturilor de autor şi siguranţa legalitatea comerţului electronic.

Au fost desfăşurate până în prezent peste 20 de întâlniri cu elevii în mediul şcolar, în perioada următoare urmând a fi organizate şi întâlniri cu părinţii în vederea responsabilizării şi conştientizării acestora cu privire la pericolele navigării nesupravegheate pe internet şi reţelele de socializare şi pentru distribuirea unor kit-uri de parolare a accesului minorilor la anumite site-uri şi secţiuni neindicate minorilor.

Un studiu european arată că dispozitivele mobile de tipul smartphone-urilor și a tabletelor fac parte din viața copiilor și au puterea de a îmbunătăți experiențele lor online. Deși regulile impuse de părinți și profesori restrâng utilizarea acestor dispozitive mobile, copiii apreciază modul în care acestea le permit să comunice mai ușor, să caute informații și să își urmeze, în moduri cât mai diverse, propriile interese în mediul online. Această “ușurință” are însă și partea ei negativă. Astfel, în timp ce mulți copii consideră că sunt mai sociabili de când au un smartphone, unii dintre ei spun că sunt deranjați de faptul că trebuie să fie în permanență disponibili pentru prieteni sau se declară a fi supărați de fluxul neîncetat al notificărilor și de faptul că sunt tentați să utilizeze aceste tehnologii în detrimentul altor interese din lumea reală.

Tinerii arată însă că aceste dispozitive mobile pot mări riscurile internetului sau le pot conferi noi forme. Aceasta se poate datora creșterii capacității de comunicare, vitezei cu care oricine poate să reacționeze sau să dea răspuns, uneori înainte sau fără a se gândi cu adevărat la ce anume spune sau face. Dimensiunile reduse și portabilitatea acestor dispozitive permit și incită la a face acele poze in ipostaze indecente sau a înregistra incidente “jenante” care vor fi apoi difuzate imediat online, fără cel mai mic efort, dar uneori cu consecințe negative asupra relațiilor personale.

Altfel spus, apariția dispozitivelor mobile înseamnă că sunt mai multe lucruri de luat în considerare, mai multe lucruri de care trebuie avut grijă sau care trebuiesc gestionate. Nu în ultimul rând, una dintre cele mai neașteptate griji legate de smartphone menționată de copii, dincolo de plângerile referitoare la costurile ascunse ale aplicațiilor, este chiar grija de a evita pierderea sau furtul acestor dispozitive, ținând cont că au asupra lor, uneori în permanență, dispozitive tehnologice care pot fi uneori foarte scumpe.

Un alt aspect de interes este reprezentat de creșterea numărului de fraude care sunt comise prin intermediul dispozitivelor mobile (telefoane, tablete). Furtul de identitate este una dintre experiențele neplăcute pe care le poate trăi un adolescent care trebuie să înțeleagă că un telefon mobil, o tabletă este de fapt un minicomputer și folosirea lui trebuie făcută cu aceeaşi precauţie ca în cazul calculatoarelor.

Și nu în ultimul rând este necesară o informare în rândul tinerilor în ceea ce privește fraudele bancare. Băncile au ajuns să facă parte din viaţa noastră de zi cu zi: ne primim salariile în cont, plătim cumpărăturile cu cardul şi verificăm câţi bani mai avem la ATM – uri sau Internet Banking.

Având în vedere aceste considerente, în perioada 03 – 30 octombrie2016 poliţiştii desfăşoară activităţi de informare, în special în unităţile de învăţământ, iar în cursul acestei zile, peste 300 de copii (atât din învăţământul primar, cât şi gimnazial şi liceal) au primit informaţii şi recomandări pentru a nu cădea victime ale criminalităţii din mediul on-line.

Elevilor de gimnaziu şi liceu, li s-a explicat că pornografia infantilă prin sisteme informatice reprezintă o provocare specială, nu doar pentru reprezentanţii autorităţilor care luptă împotriva fenomenului, ci pentru întreaga societate.

Pentru a contribui eficient la diminuarea acestuia, reprezentanţii poliţiei trebuie să colaboreze cu membrii societăţii, atât pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorilor, dar şi în iniţierea de activităţi de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscuri şi măsuri eficiente de prevenire.

În realizarea demersului informativ preventiv împotriva victimizării, poliţiştii vizează două categorii sociale ca public ţintă: copiii şi părinţii.

1) RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI ŞI PERSOANELE CARE AU ATRIBUŢII DE EDUCARE A MINORILOR (cadre didactice din unităţi de stat şi particulare, personalul din instituţiile de îngrijire a minorilor – plasament sau alte similare)

 Elemente generale privind fenomenul:
 Să conştientizeze existenţa riscului;
 Să nu posteze pe internet fotografii nud cu proprii copii;
 Să comunice deschis cu copiii lor despre Internet, despre beneficiile şi pericolele existente în lumea virtuală. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părinţii despre orice aspect întâlnit în lumea virtuală;
 Să stabilească împreună cu copiii reguli de utilizare a internetului şi să urmărească respectarea lor de către aceştia;
 Să nu restricţioneze excesiv şi nejustificat accesul copiilor la internet;
 Să le prezinte copiilor riscurile la care se pot expune în mediul online;
 Să se asigure că ştiu parola/parolele de acces ale copiilor la contul de email, reţele de socializare etc. şi să fie atenţi la „prieteniile” online pe care ei le întreţin.
 Soluţii tehnice de control parental al posibilităţilor de navigare a copilului pe internet:
 Soluţii complete de aplicaţii antivirus actualizate;
 Programe de filtrare care pot bloca automat accesul copiilor către anumite categorii de site-uri;
 Motoare de căutare pentru copii (ex. Google Search Engine for Kids) – acestea filtrează automat rezultatele căutărilor de pe internet, excluzând paginile inadecvate minorilor.
 Semne de recunoaştere a posibilei expuneri la risc în mediul online a copilului – acest subiect este unul extrem de sensibil, mulţi părinţi având tendinţa de a-şi „apăra” copiii, refuzând nejustificat (necunoaştere a fenomenului, pudoare excesivă etc.) discuţiile sau acceptarea existenţei unora din aceste semne:
 Copilul petrece perioade foarte mari de timp singur pe internet, în special noaptea;
 Părinţii găsesc materiale pornografice în calculatorul/lap-top-ul/tableta/telefonul copilului;
 Copilul primeşte telefoane de la persoane necunoscute ori sună astfel de persoane şi se fereşte de părinţi când vorbeşte;
 Are tendinţe de izolare faţă de familie şi prietenii apropiaţi;
 Foloseşte conturi de internet (mail, reţele de socializare) care nu îi aparţin sau altele decât cele pe care le cunosc părinţii.
 Posibilităţi de raportare a posibilelor abuzuri –
 Sesizarea directă a organelor de poliţie competente – www.efrauda.ro;
 Solicitarea de sprijin ONG-urilor care gestionează website-uri în domeniu. Ex. www.safernet.ro sau www.sigur.info.

2) RECOMANDĂRI PENTRU COPII – o problemă în abordarea copiilor cu privire la fenomenul pornografiei infantile este aceea a lipsei de experienţă,coroborată cu gradul foarte redus de conştientizare a pericolelor ce-i pot ameninţa în mediul online. Sintagma „mie nu mi se poate întâmpla” este foarte prezentă în modul lor de a gândi şi acţiona.
Recomandările poliţiştilor sunt următoarele:

 Nu oferi persoanelor cunoscute pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta, cum ar fi: numele, vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala la care înveţi; dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, anunţă-ţi imediat părinţi, căci este foarte probabil că au intenţii necurate;
 Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise;
 Nu accepta niciodată să te întâlneşti în mod real cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice. Nu folosi telefonul personal pentru a suna pe cineva întâlnit pe Internet;
 Evită să postezi pe Internet fotografii cu tine sau cu familia ta; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi;
 În cazul în care primeşti prin intermediul internetului o fotografie/un film cu conţinut sexual cu un minor, chiar şi de la o persoană cunoscută care se prezintă pe sine, nu o transmite mai departe altor persoane! Poţi intra sub incidenţa legilor referitoare la prevenirea şi combaterea pornografiei infantile;
 Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat! Informaţiile aflate pe o pagină web pot fi postate de oricine, adult sau copil, multe din ele fiind neverificate sau eronate; de asemenea, fotografiile sau filmele pot fi modificate pe calculator şi pot înfăţişa situaţii care nu s-au petrecut niciodată;
 Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă; poţi oricând să îi scoţi de pe lista de contacte pe cei cu care nu vrei să mai comunici!
 În cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să îi trimiţi poze nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi alcool ori droguri, anunţă-ţi părinţii sau fă o sesizare pe unul din site-urile specializate;
 Cere ajutorul, în orice situaţie, persoanelor în care ai încredere, părinţi, profesori sau prieteni apropiaţi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar