În luna septembrie a anului 2016, inspectorii de muncă suceveni au depistat 45 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată.
Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, face cunoscut că este vorba despre 16 de persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, la care se adaugă încă 16 ale căror contracte au luat calea REVISAL, însă după expirarea termenului legal.
Totodată, inspectorii de muncă au depistat 13 lucrători fără forme legale de angajare, aceştia muncind în cadrul a 10 firme.
În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, inspectorul şef Romeo Butnariu precizează că societăţile care primeau la lucru muncitori fără contracte de muncă individuale au fost sancţionate cu amenzi însumând 90.000 de lei.
În domeniul relaţiilor de muncă, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut, pe parcursul lunii trecute, 221 de controale, care s-au lăsat cu aplicarea a 73 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor date totalizând 234.800 de lei.
Pe parcursul controalelor, inspectorii ITM Suceava au depistat deficienţe legate de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, a repausului săptămânal, cât şi a celui cuvenit în cazul muncii suplimentare.
Totodată, s-a mai constatat că unii dintre agenţii economici controlaţi nu s-au conformat reglementărilor în vigoare referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte.
Leave a Reply