full screen background image

COD PORTOCALIU de inundaţii în mai multe judeţe. Zeci de locuinţe din Bucureşti şi Ilfov, afectate de ploile din ultimele ore

Hidrologii au emis un cod portocaliu de inundaţii ce a intrat în vigoare miercuri la ora 00.10 şi este valabil până la ora 11.00 pentru judeţela Prahova şi Buzău. De miercuri dimineţa la ora 6.00 până joi la ora 6.00 va fi în vigoare un cod portocaliu de inundaţii pentru judeţele Harghita, Neamţ, Bacău, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.

UPDATE ora 8:44 – Peste 60 de locuinţe din Bucureşti şi Ilfov, afectate de ploile din ultimele ore

Angajaţi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au fost solicitaţi în intervină în peste 60 de situaţii pentru extragerea apei acumulate în locuinţe şi gospodării din Bucureşi şi judeţul Ilfov, în ultimele ore. Primăria Capitalei a convocat comandament de urgenţă.

“Ca urmare a manifestarilor meteo, începând cu ora 17.00 din cursul zilei de marţi şi până în prezent au fost gestionate peste 50 de intervenţii pentru extragerea apei acumulate în locuinţe şi în gospodării. În desfăşurare sunt alte zece situaţii asemănătoare”, au precizat oficialii ISU.

Primarul General, Gabriela Firea, a convocat un comandament pentru a evalua situatia existenta in Bucuresti ca urmare a precipitatiilor abundente din ultimele ore si pentru a stabili impreuna cu cei responsabili planul de interventie pentru perioada urmatoare. La sedinta vor participa reprezentantii ApaNova, RATB, ASSMB, ALPAB, precum si cei ai Administratiei Strazilor, Politiei Locale, Politiei Rutiere, Luxten, SABIF, ISU, si operatorii de salubritate.

De altfel, angajaţii ISU au fost solicitaţi să intervină la patru gospodării din Bucureşti şi Judeţul Ilfov care au fost inundate luni seara, pe teren fiind mobilizate şi 12 echipe ale Apa Nova cu 49 de muncitori.

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au fost solicitaţi să intervină în cazul a patru gospodării inundate, una fiind în Bucureşti şi alte trei dintre acestea în judeţul Ilfov, la Cernica, Afumaţi şi Dobroeşti.

Şi angajaţii Apa Nova au fost solicitaţi să intervină în 32 de situaţii, fiind semnalate nouă situaţii de acumulări de apă şi 20 de canale înfundate. 12 de echipe Apa Nova sunt în teren pentru a rezolva problemele cauzate de ploaie semnalate de bucureşteni.

comments

comments




Leave a Reply

avatar