Reţeaua teroristă Stat Islamic a confirmat moartea şefului de propagandă al grupării, Abou Mohammed al Fourkan, informează cotidianului Le Figaro.
Deşi Pentagonul a anunţat în luna septembrie moartea lui Abou Mohammed al Fourkan, în cadrul unui atac aerian în provincia siriană Rakka, Stat Islamic a postat luni, în mediul online, un omagiu dedicat lui Wa’il Adil Hassan Salman al Fayad, cunoscut sub numele de Abou Mohammed al Fourkan. În cadrul comunicatului nu erau însă specificate circumstanţele decesului.
Potrivit Pentagonului, la mjlocul lunii septembrie, forţele coaliţiei internaţionale aflate sub comandamentul SUA au efectuat un raid aerian la data de 7 septembrie, în oraşul Rakka, revendicat de Stat Islamic drept capitala reţelei în Siria.
Leave a Reply