Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava semnalează că în judeţul Suceava nu se va putea vorbi despre gestionarea ecologică a deşeurilor menajere decât odată cu finalizarea integrală a Proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID).
Până atunci, instituţia de mediu de suceveană face apel la simţul de răspundere al autorităţilor administraţiei publice locale, agenţilor economici, instituţiilor publice şi al populaţiei.
„Până când vor fi funcţionale dotările prevăzute în proiect, ceea ce implică desemnarea operatorilor şi obţinerea autorizaţiei de mediu, gestionarea deşeurilor într-o manieră cât mai ecologică depinde atât de implicarea autorităţilor publice locale şi a operatorilor de salubritate, cât şi de conştientizarea generatorilor de deşeuri, respectiv a populaţiei, instituţiilor publice şi a operatorilor economici”, se precizează în Raportul privind calitatea factorilor de mediu în judeţul Suceava în anul 2015.
De menţionat este faptul că prima celulă a depozitului ecologic de la Moara a fost deja finalizată, lucrările de construcţie fiind recepţionate pe 26 februarie, anul în curs.
În ciuda acestui fapt, obiectivul nu este dat în folosinţă, cauzele constând în nedesemnarea operatorului şi în neobţinerea autorizaţiei integrate de mediu.
De cealaltă parte, Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, în cadrul aceluiaşi SMID, lucrările de amenajare a depozitului ecologic de la Pojorîta se află la un stadiu fizic de execuţie de 95,2%.
Pe lângă cele menţionate, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) prevede şi realizarea altor facilităţi de gestionare a deşeurilor.
Este vorba despre construirea a 5 staţii de transfer în Rădăuţi, Fălticeni, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Vatra Dornei.
Conform informării APM, finalizate au fost lucrările de construire a staţiei de transfer Cîmpulung Moldovenesc, cât şi extinderile staţiilor de la Vatra Dornei şi Gura Humorului, investiţiile fiind recepţionate pe 17 decembrie 2015.
În ceea ce priveşte staţiile de transfer Fălticeni şi Rădăuţi, acestea vor fi amenajate doar după iniţierea şi derularea unei noi proceduri de achiziţie publică cu finanţare din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020).
Proiectul include şi o staţie de sortare a deşeurilor, la depozitul de la Moara, aceasta având o capacitate de 6.700 de tone pe an de deşeuri din hârtie şi carton, precum şi o alta de 11.220 de tone pe an, pentru deşeuri de plastic şi metal, obiectivul fiind finalizat încă din decembrie 2015.
La începutul anului 2016, implementate în toate localităţile judeţului erau inclusiv sistemele de colectare selectivă, prin amenajarea şi dotarea corespunzătoare a platformelor aferente.
Rezolvat a fost, de asemenea, dezideratul ţinând de compostarea fracţiei de deşeuri biodegradabile în gospodăriile populaţiei din mediul rural, prin achiziţionarea şi distribuirea a 44.000 de containere individuale, cât şi prin procurarea a 15 tocătoare pentru biodeşeurile rezultate de pe spaţiile verzi ale domeniul public din mediul urban.
O realizare care merită evidenţiată este cea privind lucrările de închidere şi ecologizare a celor 7 depozite de deşeuri municipale neconforme, operaţiune ajunsă la un stadiu fizic de realizare de 98%.
Astfel, demersuri s-au încheiat la depozitele Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Fălticeni şi Siret, în timp ce la Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei realizată este etanşeizarea temporară, pentru cea definitivă urmând a fi identificate şi atrase finanţări din alte fonduri.
Leave a Reply