full screen background image

Personalul medical de pe ambulanţă, audiat în cazul Gyuri Pascu

Procurorii au început audierile în dosarul de moarte suspectă deschis după decesul actorului Ioan Gyuri Pascu, luni, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti fiind citate mai multe cadre medicale, care au intervenit sau ar fi urmat să intervină în cazul artistului.

Anchetatorii au ridicat documente şi alte probe de la SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov în legătură cu modalitatea în care s-a intervenit în cazul lui Ioan Gyuri Pascu.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a anunţat că în cazul Gyuri Pascu au fost primite doar două apeluri de la Dispeceratul 112, precizările fiind făcute vineri după ce Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat vineri că numărul unic de urgenţă a fost apelat de trei ori.

“În noaptea de 26 septembrie, la dispeceratul SABIF au fost primite doar două apeluri de la Dispeceratul 112. Primul apel a fost primit de la 112 la ora 3.25. Legătura a fost dată de Dispeceratul 112 numai către SABIF deoarece în această situaţie, conform indexului de la 112, cazul a fost încadrat drept consultaţie la domiciliu, cod verde. Nu era necesară punerea în conferinţă a cazului cu Dispeceratul ISU-SMURD. Al doilea apel a fost primit de la 112 la ora 4.43. Legătura a fost dată din nou de Dispeceratul 112 numai către SABIF deoarece, probabil, solicitantul a precizat de la începutul apelului că la acestă adresă a mai fost o ambulanţă de la SABIF mai devreme şi că acum pacientul se simte mai rău. Operatoarea de la 112 a dat direct apelul la SABIF fără a-l pune în conferinţă cu Dispeceratul ISU-SMURD. La SABIF nu a existat niciodată al treilea apel. La al treilea apel, de la ora 4.53, Dispeceratul SABIF nu a fost niciodată în conferinţă cu Dispeceratul ISU-SMURD şi nici nu a avut cunoştinţă de el. Al treilea apel ajuns doar la Dispeceratul ISU-SMURD”, anunţa printr-un comunicat de presă Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.

Conducerea Serviciului de Ambulanţă analizează documentele de intervenţie pentru a se stabili de ce al doilea echipaj nu a ajuns la caz, deşi a fost alertată mai devreme decât ambulanţele SMURD.

“Echipajul de pe Ambulanţa de tip C2 va trebui să explice de ce deplasarea la caz a fost peste timpul mediu de răspuns la urgenţele de cod roşu, prevăzut în lege, şi de ce există diferenţe între timpul de ajungere notat în fişa de intervenţie şi timpul real de ajungere la caz, raportându-ne la timpul extras din tableta echipajului UTIM SMURD şi care arată că echipajul UTIM SMURD a ajuns la caz la 5.09. Ambulanţa de tip C2 de la SABIF la momentul intervenţiei nu dispunea de tabletă. Aceasta, din motive tehnice, fusese trimisă la verificat către STS. Programul de informatizare este în perioada de testare, iar atunci când el va fi funcţional complet, nu vor mai exista dubii asupra timpilor de intervenţie. Aceştia sunt înregistraţi automat şi nu pot fi modificaţi ulterior. De aceea, conducerea SABIF susţine informatizarea sistemului”, se mai arată în comunicat.

Verificările vin după ce Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a comunicat vineri, la solicitarea MEDIAFAX, că numărul unic de urgenţă 112 a fost apelat de trei ori în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu, respectiv în 26 septembrie s-au înregistrat apeluri la orele 03:23, 04:42 şi 04:53.

“Persoana care a efectuat primul apel a anunţat o urgenţă medicală, motiv pentru care a fost transferat Dispeceratului de Urgenţă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov. Apelanta a revenit precizând că, deşi la adresă a fost un echipaj de ambulanţă, nu ştie ce are pacientul, motiv pentru care apelul a fost transferat imediat către acelaşi Dispecerat. La ultimul apel s-a anunţat că starea pacientului s-a agravat, cazul intrând în zona de competenţă a ISU – SMURD catre care a fost direcţionat. Datele referitoare la codurile de urgenţă sunt de competenţa agenţiilor de intervenţie”, a detaliat, pentru MEDIAFAX, colonelul Adrian Fulea, purtător de cuvânt al STS.

Toate datele vor fi analizate şi de procurori şi poliţişti.

Actorul şi cântăreţul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, luni dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct.

comments

comments




Leave a Reply

avatar