Hillary Clinton a câștigat prima dezbatere prezidențială organizată înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite, potrivit unui sondaj realizat de CNN. Fostul secretar de stat american l-a pus în defensivă pe Donald Trump, în prima confruntare dintre cei doi candidați, care ar putea avea un impact decisiv înainte de scrutinul din 8 noiembrie.
Potrivit sondajului realizat de CNN, 62% dintre participanți consideră că Hillary Clinton a câștigat dezbaterea prezidențială, în timp ce 27% au afirmat că, în opinia lor, Donal Trump a condus dezbaterea.
În primele 30 de minute ale confruntării, Clinton a reușit să îl enerveze pe Trump, obligându-l să intre în defenzivă. De asemenea, fostul secretar de stat l-a atacat pe Donald Trump privind declarația sa de avere, pe care miliardarul refuză să o facă publică și a amintit și de declarațiile sale misogine. Trump și-a subliniat rolul de nou-intrat în politică, spunând sub semnul întrebării modului în care Obama și Clinton au gestionat economia.
Mai mulți consilieri republicani au afirmat că Hillary Clinton a fost câștigătoarea acestei prime dezbateri prezidențiale. „Este foarte clar că dintre cei doi, Hillary Clinton este pregătită să fie președintele Statelor Unite”, a scris Mike Murphy.
Leave a Reply