full screen background image

Marius Cocoș

„Tot ceea ce vă doriți, să vi se îndeplinească!”
Așa îmi închei fiecare emisiune și așa încep această prezentare.
Din ’93 m-am “îmbolnăvit” de radio (am început în echipa Uniplus) și am constat că e boală grea. Puțin am lipsit din FM-ul sucevean și atunci când am făcut-o, eram cred cel mai frecvent ascultător, că atunci când eram puști și nu ratam emisiuni care cred că m-au modelat: “Exploratorii lumii de maine”, “Metronom duminical”, “Unda veselă” “Teatru radiofonic” și chiar “Cotele apelor Dunării”.
Atunci când nu ascultam radioul, mergea pick-up-ul. Și când nici acesta din urmă nu mergea, citeam. Ce-mi mai plăceau cărțile…Și ieșeam și afară cu acei mulți copii de la bloc. Of, Doamne, unde am ajuns!
Iubesc sinceritatea radio-ului în general și a oamenilor în special.
De când am intrat prima oară în radio, acesta a evoluat și îndrăznesc să cred că și eu. Acum citesc de pe kindle, mă uit la posturile de documentare, dar și la cele de știri că, deh, trebuie să fiu informat, și câteodată, când mă documentez de pe net găsesc emisiuni și melodii care-mi trezesc amintiri. Ghici ghicitoarea mea (apropo de amintiri): ce trupă cântă piesa asta și mai ales cum se cheamă?
“Cine ascultă muzica noastră
nu va fi trist, singur niciodată
și-o să-și aducă mereu aminte de noi.
Cântă cu mine cântă cu mine
nu este grea această melodie
și-o să-ți aducă mereu aminte de noi.”
Cred că se potrivește cu ceea ce facem la Viva.
Să aveți parte de sănătate și noroc și…
“Tot ceea ce vă doriți, sa vi se îndeplinească!”

comments

comments