full screen background image

De la jumătatea lunii octombrie, fermierii primesc avans din subvenţia pe suprafaţă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Suceava informează că, începând de la jumătatea lunii viitoare, fermierii vor primi în avans plăţi aferente campaniei de pe anul în curs.

Aceasta în conformitate cu reglementările europene, care stipulează că statele membre ale UE „pot plăti înaintea datei de 1 de decembrie, dar nu înaintea datei de 16 octombrie, avansuri de până la 50% în cazul plăţilor directe, şi de până la 75% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale”.

Potrivit reglementările în vigoare, plăţile directe care se aplică în agricultura românească în perioada 2015-2020 sunt: schema de plată unică pe suprafaţă; plata redistributivă; plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu; plata pentru tinerii fermieri; schema de sprijin cuplat şi schema simplificată pentru micii fermieri.

Pe 5 iulie a fost încheiată campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016, acestea din urmă fiind depuse fără penalizări de întârziere până pe data 10 iunie 2016.

După expirarea acestui termen, dosarele au fost admise, însă cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. Solicitările înaintate după 5 iunie 2016 nu mai sunt luate în calcul, fermierii nemaivând dreptul la vreun fel de plată.

Conform APIA, cele mai multe cereri au fost adunate în judeţul Suceava, respectiv 48.970, în ordine urmând Dolj (39.795), Bistriţa Năsăud (36.038) şi Maramureş (35.051).

comments

comments




Leave a Reply

avatar