Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul, mai mult senin în mare parte din ţară, va avea unele înnorări după-amiaza în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, informează ANM.
Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul, mai mult senin în mare parte din ţară, va avea unele înnorări după-amiaza în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral.
Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5…7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18 grade pe litoral. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.
Vineri, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul, mai mult senin în majoritatea regiunilor, va avea unele înnorări după-amiaza şi la începutul nopţii în zona montană şi izolat se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în depresiuni şi 31 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 18 grade. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.
Leave a Reply