Prim-ministrul Dacian Cioloș a avut o întâlnire cu ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, la sediul Guvernului României.
Înalții oficiali au apreciat calitatea și consistența dialogului și cooperării politico-militare între România și Franța şi au discutat despre materializarea deciziilor luate în cadrul Summit-ului NATO de la Varșovia privind întărirea flancului estic al Alianței și a securității la Marea Neagră.
Totodată, au fost abordate oportunități de dezvoltare suplimentară în eforturile internaționale comune pentru combaterea terorismului.
Discuțiile au avut loc în cadrul unei vizite pe care oficialul francez o efectuează în România și au atins, de asemenea, puncte comune de interes care decurg din angajamentele pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și Republica Franceză, în spiritul noii Foi de Parcurs, semnată în luna iunie a acestui an, la Paris.
Leave a Reply