full screen background image

ANAF verifică achizițiile auto second-hand din UE

Inspectorii Antifraudă au identificat prejudicii de 131 de milioane de lei din achiziţiile intracomunitare de maşini second-hand. Estimarea vine în urma controalelor făcute la 200 de firme, în perioada aprilie-iunie, care ar fi cumpărat maşini la mâna a doua din ţările Uniunii în valoare de peste un miliard de lei. Potrivit rezultatelor preliminare, doar 19 societăţi dintre cele verificate au avut contabilitatea în regulă.

În celelalte cazuri, principala problemă descoperită a fost aplicarea eronată a taxei pe valoarea adăugată la vânzarea maşinilor către persoane fizice.

ANAF a amintit schemele de fraudare identifcate la verificări:

1. Categoria celor care cumpără autoturismele din unele state membre și apoi le revând către alte state membre UE (Franța, Italia, Spania), valoarea depășind 170 milioane lei. În aceste cazuri, schimburile de informații cu aceste state au demonstrat de cele mai multe ori că frauda de TVA are loc în acele state, firmele românești facilitând frauda adesea prin emiterea de facturi duble, având ca scop schimbarea ilegalã a regimului de TVA aplicat la destinație (locul înmatriculãrii efective a mașinii).

2. Inspectorii antifraudă au demarat verificarea tranzacțiilor derulate de 6 societăți bulgărești înființate de cãtre cetățeni români, scopul fiind același de comercializare auto tot pe teritoriul României la „un preț competitiv”, atins tot prin schimbarea ilegală a regimului de TVA. Înființarea de societăți în Bulgaria pare a fi preferatã de persoanele care deja au fost anterior angrenate în fapte de evaziune fiscală în România.

3. Totodată, inspectorii antifraudã au constatat că în aproximativ 20 de cazuri, administratorii firmelor sunt în fapt persoane interpuse și au identificat acei cumpărători ulteriori care au achiziționat mai multe autovehicule de la respectivele firme, pe care le-au revândut ulterior. Acești clienți vor fi semnalați inspecției fiscale persoane fizice pentru a verifica dacă desfășoară activități economice cu/fără autorizație (dacă respectă reglementările legale privind înregistrarea/declarararea acestor activități).

Fiscul a atras atenţia celor care negociază cu vânzătorul declararea unui preţ mai mic decât cel real pentru a plăti taxe mai mici că pot fi acuzaţi de evaziune fiscală.

Digi24.ro

comments

comments




Leave a Reply

avatar