Familia regală a anunțat, pe site-ul oficial, că Regina Ana a murit luni, 1 august, la ora 13.45 la Spitalul Morges din Elveția.
Principesa Ana de Bourbon-Parma (cunoscută și sub apelativul Regina Ana, prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marquerite; n. 18 septembrie 1923, Paris) este soția fostului suveran Mihai I al României și fiica prințului René de Bourbon-Parma și a prințesei Margaret a Danemarcei. Este strănepoata regilor Christian al IX-lea al Danemarcei (pe linie maternă) și Miguel I al Portugaliei (pe linie paternă) și nepoata de soră a împărătesei Zita de Bourbon-Parma.
Principesa Ana, cetățean francez naturalizat, a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. L-a cunoscut pe regele Mihai al României la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii, în noiembrie 1947, cei doi logodindu-se înainte de întoarcerea regelui în România. Guvernul Groza nu și-a dat agrementul la căsătorie și l-a forțat pe regele Mihai I să abdice la 30 decembrie 1947, cuplul căsătorindu-se în cursul anului următor, în ciuda opreliștilor de natură religioasă. În cercurile monarhiste și în familia regală a României este cunoscută sub titlul Regina Ana (cu calificativul Majestatea Sa).
Iată și comunicatul oficial semnat de consilierul Familiei Regale, Ioan-Luca Vlad
Ea este cea a cărei căldură şi atenţie, arătate faţă de mine în 1993, cu prilejul unei vizite la o expoziţie unde expunea şi tatăl meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colecţiilor – Calea Vicatoriei), m-au făcut să decid că misiune de viaţă să lucrez pentru Familia Regală şi, ulterior, să aleg Dreptul în acest scop. Mulţi ani mai târziu, în 2011, ajungând la biroul sau din Aubonne, am găsit o fotografie cu noi doi înrămată şi semnată…
Sunt profund întristat de această pierdere, şi îmi sunt vii în memorie momentele petrecute în România alături de Majestatea Să, dar şi în Elveţia, unde îmi aduc aminte că, găsind în arhivă o imagine cu doi tineri în poziţie “en-garde” la scrima, am întrebat-o cine erau, deschizând astfel o povestire despre copilărie, şcoală şi despre colegul sau de scrima.
Mă bucur de aceste momente şi de faptul că am putut să-i aduc un prinos de recunoştinţă, ajutând la publicarea celor două timbre (2014 şi 2015) româneşti care o portretizează sub titlul corect.
Majestatea Să îmi va rămâne în suflet mereu că simbol al misiunii mele în viaţă.
Odihnească-se în Pace!
Leave a Reply