Salariile din mediul privat au crescut cu 10% anul acesta. O influenţă a venit şi din partea statului. Majorarea salariului minim a făcut ca angajaţii care îl încasează să se numere printre cei care au avut cea mai mare creştere a veniturilor. O creştere mai degrabă procentuală, pentru că angajaţii cu salariul minim nu au primit mult mai mulţi bani în plus. În schimb, pentru IT-işti salariul a crescut mult anul anul acesta şi ca procent şi ca sumă.
Mediul privat a avut o evoluţie bună anul acesta. Salariile au fost în creştere, au apărut locuri noi de muncă, iar patronii au fost mai darnici atunci când a venit vorba de prime.
Potrivit unei analize Smartree, salariile din companii au crescut cu aproape 9% în primele trei luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2015 şi cu peste 10% în al doilea trimestru, faţă de acelaşţi interval al anului trecut.
Procentul este totuşi mai mic decât creşterea de 14% a salariului mediu pe economie anunţat de INS, ceea ce înseamnă că la stat salariile au avut un salt mai mare decât la privat. Remuneraţiile bugetarilor a fost majorate anul trecut, iar o creştere ar urma să fie aplicată şi în toamna acestui an.
Potrivit celor de la Smartree, în mediul privat angajaţii din comerţ şi logistică şi cei din IT au avut cele mari creşteri salariale.
În cazul comerţului, angajaţii au primit mai mulţi bani ca urmare a majorării salariului minim cu 28% în ultimul an. A fost majorat de la 975 de lei la 1050 de lei brut în luna iulie a anului trecut şi a sărit la 1250 de lei brut de la 1 mai, anul acesta.
Şi, orice majorare salarială în comerţ are impact asupra întregii economii. În magazine, service-uri şi alte afaceri care prestează servicii pentru clienţi lucrează peste 1,2 milioane de oameni, după cum arată cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică.
Ceva mai puţini la număr sunt IT-iştii, ceilalţi angajaţi care au avut parte de o creştere mare a salariilor anul acesta. Tocmai faptul că sunt greu de găsit îi obligă pe patronii din sectorul tehnologic să le ofere cât mai mulţi bani.
Potrivit datelor INS salariile IT-iştilor au crescut cu 23% într-un singur an, de la aproape 4.400 de lei la peste 5.400 de lei.
În schimb angajaţii din alte două domenii în care salariile creşteau mult de obicei, industria extractivă şi sectorul financiar, nu trec printr-o perioadă prea bună. Ca să revină pe profit băncile au diminuat cheltuielile cu personalul. Iar companiile energetice încă mai încearcă să facă faţă ieftinirii petrolului.
Studiul celor de la Smartree arată că în mediul privat au crescut şi primele acordate de patroni. Iar creşterea a fost una mare, de 16% în primele şase luni faţă de. În medie, fiecare angajat a primit lunar în primul semestru bonusuri de 146 de lei. Firmele au făcut şi angajări anul acesta. Numărul salaruaţilor din mediul privat a crescut cu 2% în primul semestru.
Leave a Reply