Chiar de ziua lui, Ilie Năstase este decorat de preşedintele Klaus Iohannis. Cel mai titrat jucător de tenis român împlineşte astăzi 70 de ani, iar ceremonia de decorare a acestuia a avut loc la Palatul Cotroceni. Ilie Năstase a mai fost decorat în trecut şi de Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu şi Regele Mihai.
Ilie Năstase sau „Nasty” – așa cum a fost poreclit de americani, a fost primul lider al clasamentului ATP. De-a lungul carierei a câştigat 58 de trofee: șapte dintre ele în turneele de Grand Slam, la simplu, dublu şi dublu mixt.
Anul său de glorie a fost 1973, când a câștigat turneul de la Roland Garros, cel mai important concurs pe zgură și a câștigat fără să piardă niciun set.
A mai disputat trei finale de Cupa Davis însă pierdute în faţa echipei Statelor Unite. Ilie Năstase s-a retras din activitatea competițională în 1985, la turneul de la Toulouse.
Leave a Reply