Un bărbat, din municipiul Suceava, a sesizat Poliţia, prin 112, luni dimineaţă, faptul că, dintr-o locuinţă în construcţie amplasată pe raza localităţii Pătrăuţi, aparţinând fratelui său, s-au furat mai multe bunuri.
La faţa locului s-a constatat că în localitatea Pătrăuți, un bărbat, de 30 ani, din orașul Salcea îşi edifică un imobil, aflat în prezent în stadiul „la roşu”, de care are grijă tatăl celui în cauză, proprietarul imobilului fiind plecat la muncă în Irlanda.
În prezent, la imobil lucrează un bărbat, din oraşul Salcea, care montează instalaţia sanitară.
Sîmbătă, în jurul amiezii, după terminarea activităţilor, instalatorul a asigurat imobilul şi a părăsit locaţia.
Luni, în jurul orei 09.30, când tatăl proprietarului imobilului a venit la locuinţă pentru a verifica starea acesteia, a constat că de la imobil au fost sustrase un număr de 4 geamuri cu tâmplărie PVC şi geam termopan, cu tot cu rulouri din aluminiu, de diferite dimensiuni şi o uşă de acces confecţionată din acelaşi material.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.
Leave a Reply