full screen background image

Ţigări de contrabandă găsite într-un autocar care circula spre Vicovu de Sus

În cursul după-amiezii de luni, la ora 16.00, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control autocarul de transport persoane, aparținând unei societăți comerciale, condus de un bărbat, de 30 de ani, din comuna Grămești.

Maşina, în care se aflau 9 pasageri, circula din direcția comunei Brodina, spre orașul Vicovu de Sus.

În urma controlului interiorului autocarului, polițiștii au găsit două bagaje voluminoase, aparținând unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Brodina.

În bagaje se aflau 500 de pachete cu țigarete de contrabandă, fără banderole fiscale.

Țigările, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, au fost ridicate pentru cercetări, bărbatului fiindu-i confiscată și suma de 873 de lei, aflată asupra lui.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar