Săptămâna trecută, Facebook-ul a fost invadat de flori, de zâmbete, de mulțumiri și gânduri frumoase. Zici că a fost vreo sărbătoare națională mult așteptată. Sau mai potrivită ar fi comparația cu perioada Crăciunului, când urările și cupele de șampanie umplu postările. Motivul?! A fost premierea celor ce acum se bucură de primele zile de vacanță. O zi frumoasă pentru cei mai mulţi posesori de Facebook, căci au avut ce posta și viziona din partea celorlalți.
Mi-a plăcut frenezia postărilor luminoase și n-am văzut nimic rău în ele. Pentru că, trebuie să recunoaștem, ne place, așa cum e și firesc, să ne etalăm succesul. Doar nu ne așteptăm să ne arate cineva fața tristă a vreunui elev ce va veni la școală și la vară sau a vreunui profesor obosit pe final de an școlar?!
La fel era și pe vremea fotografiilor alb-negru, pe care le purtau mamele mândre în poșetă, oriunde ar fi mers, dornice să-l prezinte pe purtătorul de coroniță.
Așa că nu le dau dreptate de data aceasta cârcotașilor nemulțumiți de faptul că mulți simt nevoia de a împărtăși și mai multora, din ziua fericită a premierii. Și asta și pentru faptul că majoritatea celor ce strâmbă din nas nu au ce arăta. Chiar dacă aduc argumentul discreției. E ca în fabula cu vulpea și strugurii. Și înclin să cred că cei ce nu își doresc astfel de exprimări ale bucuriei pe Facebook și-au făcut cont doar pentru a trage cu ochiul la ceilalți și eventual pentru a critica.
E drept, pe de altă parte, că nu e musai să-ți exprimi bucuria și mândria postând un album de 60 de fotografii… Dar fiecare alege cum și ce să facă pe pagina lui, pe contul de socializare. Și poate alege și la ce fotografii se uită, dacă se uită.
Important este că, săptămâna trecută, n-am mai văzut postări atât de multe cu vorbele de duh scoase din puțul gândirii lui Poptămaș și nici tot felul de articole legate de trista politică sau mediocrul fotbal românesc. A fost relaxare și bucurie. Pentru că a venit vacanța! Vacanța mare! Motiv pentru care închei și eu urându-vă postări inspirate pe Facebook, vacanță plăcută și educație consumată în doze!
Leave a Reply