Sper ca și cei mai pesimiști să fi început săptămâna aceasta cu zâmbetul pe buze, căci e una specială. În care am început lucrul cu o pauză. Una din cele douăsprezece de peste an. Și o vom finaliza cu gândul tot la o pauză, doar că mult mai mare, pentru cei din curtea școlii.
Cum spuneam, Rusaliile fiind, am prelungit weekendul și ne-am odihnit trupul, dar și mai important, mintea. Motiv care mă îndreptățește să cred că vom vedea mai limpede finalul de an școlar. Vom fi mai dispuși să apreciem efortul celor ce sunt elevi și și-au sporit cunoștințele cu încă un an și, în egală măsură, timpul petrecut de profesori alături de cel ce și-a crescut cu încă un an în cunoștințele.
Iar aprecierea efortului celui mic nu e musai să se imortalizeze într-o fotografie realizată cu Iphone-ul 6 pe care v-ați gândit că ar fi bine să i-l faceți cadou. Ci să se măsoare în bucuria pe care să i-o mărturisiți în cuvinte, în zâmbet, în lacrimi de bucurie. Veți fi surprinși să realizați că elevul familiei poate fi impresionat și de astfel de lucruri.
Pe de altă parte, aprecierea efortului profesorului nu e musai să fie agățată într-un buchet uriaș cu flori exotice. Ar putea fi legată doar de o floare… căci viețuiesc cam la fel de mult, fie că sunt prinse într-un buchet uriaș, fie că sunt solitare. Mai important este, însă, același lucru ca și în cazul învățăceilor: bucuria sinceră din vorbe și priviri.
Iar dacă ce spun acum e doar o frumoasă poveste, pentru că cei mici se așteaptă la final de an la smartphone-uri, iar cei mari la buchete uriașe, întrebați-vă unde și cine a greșit în a aprecia aprecierea până acum.
Cu ajutorul dozelor de educație, ați putea identifica mai ușor locul și “vinovatul”. Chiar dacă ar putea fi și propria curte.
Leave a Reply