Ministerul Educaţiei, învins, în instanţă, de elevi de liceu. Decizia magistraţilor obligă ministerul să asigure licitaţia pentru manualele liceenilor. În urmă cu patru luni, Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus la Curtea de Apel o acţiune îndreptată împotriva ministerului Educaţiei pentru a obliga instituţia să înceapă achiziţia publică, informează B1 TV.
Judecătorii Curţii de Apel au decis să dea câştig de cauză liceenilor şi să oblige ministerul să asigure licitaţia pentru manualele elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a.
“Instanţa obligă Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să demareze procedura de achiziţie publică, potrivit legii, în vederea asigurării drepturilor elevilor din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu acreditat/autorizat, la manuale şcolare gratuite pentru clasa a XI-a şi a XII-a. Obligă Ministerul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Cu recurs”, se arată în hotărârea magistraţilor, potrivit Adevărul.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat, luna trecută, că elevii de clasa a XI-a şi a XII-a vor avea manuale gratuite, începând cu anul şcolar 2016-2017. Mai mult, Ministerul dăduse asigurări că a declanşat „procesul de asigurare a manualelor şcolare”.
Asociaţia Elevilor din Constanţa a cerut instituţiei demararea procedurii de achiziţie publică, pentru ca în luna septembrie elevii din clasele a XI-a şi a XII-a să beneficieze de manuale.
Răspunsul oficial al ministerului Educaţiei a fost că până în anul şcolar 2019-2020, când ar urma să intre în vigoare noile programe pentru clasa a XI-a, nu va acorda manuale elevilor din ciclul liceal superior, așa cum prevedea, de altfel, legea.
Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, declara că ”este o batjocură la adresa elevilor să nu beneficize nici măcar de suportul de curs”.
Leave a Reply