full screen background image

Sechestru pe averea Olguței Vasilescu

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a venit în această dimineață la DNA. Ea este acuzată de spălare de bani și luare de mită. Procurorii DNA au impus sechestru pe bunurile primarului Craiovei, până la concurența sumei de 902.516,29 lei.

Comunicatul DNA:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei sau valută, aflate în conturi ale instituțiilor bancare, deținute de inculpata VASILESCU LIA-OLGUȚA, primar al municipiului Craiova, până la concurența sumei de 902.516,29 lei, raportată la cele trei infracțiuni de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, la cele patru infracțiuni de luare de mită și două infracțiuni de spălare de bani, reținute în sarcina inculpatei.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de bani și asupra unor imobile aparținând inculpaților PREDA RADU COSMIN, administratorul public al Craiovei și POPESCU ELENA DANIELA, reprezentant al unei asociații non profit, până la concurența sumei de 568.291,37 lei, raportată la infracțiunile de complicitate la luare de mită, instigare la spălare de bani, respectiv spălare de bani, reținute în sarcina celor doi inculpați.

Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție în vederea confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Celor trei inculpați li s-a adus la cunoștință conținutul ordonanței privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispozițiile CPP.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar