full screen background image

Ordonanţa privind salarizarea bugetarilor, pe agenda Guvernului

Guvernul va lua în discuţie în şedinţa de astăzi ordonanţa de urgenţă privind salarizarea bugetarilor, urmând ca de la 1 august să intre în vigoare atât corecţiile salariale pentru Sănătate, cât şi 50% din corecţiile salariale pentru Educaţie.

Executivul va adopta şi o Hotărâre de Guvern privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare.

Primele corecţii salariale din Educaţie (50%) vor intra în vigoare în august, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

Acesta a spus că există mai degrabă o majoritate a celor care sunt de acord cu adoptarea acestui act normativ.

“Prin includerea Educaţiei ca familie ocupaţională de la 1 august 2016 discutăm de jumătate din numărul total de persoane salarizate în sectorul public care vor beneficia într-un fel sau altul de corecţiile disfuncţionalităţilor existente în sistem. Principala nemulţumire a colegilor din Educaţie nu e legată de fondul problemei. Ce am zis că facem, acest lucru am făcut, problema lor e legată de termen, aşa cum e la sănătate. Am explicat motivele pentru care nu se poate acest lucru. Nu discutăm de creşteri procentuale. În sectorul de Educaţie este vorba de eliminarea unei legi speciale şi înlocuirea acesteia cu un sistem care să facă un pas înainte spre legea salarizării unitare. Cred că acest lucru, împreună cu punerea accentului pe debutanţi, pe cei cu cele mai mici salarii, reprezintă punctul cheie”, a explicat Pîslaru.

comments

comments




Leave a Reply

avatar