full screen background image

Conferinţă Naţională de Educaţie, la USV

Luni, 23 mai, la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava s-a desfăşurat Conferinţa Naţională de Educaţie  (CNEFSE-USV), ediţia a V-aa, cu tema “Noi abordări în educaţie. Inovaţie şi creativitate în domeniul didacticii”.

Scopul acestui eveniment a fost acela de a încuraja cercetarea ştiinţifică şi de a susţine schimbul de bune practici, luând în considerare domenii interdisciplinare abordate din perspectivă educaţională.

Au participat cadre didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar, cercetători, studenţi, persoane interesate de domeniul educaţional. Astfel, lucrările înscrise în cadrul acestei conferinţe au provenit din învăţământul universitar şi preuniversitar din zone precum Suceava, Botoşani, Cluj, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Târgovişte, Chişinău (Republica Moldova).

Coordonator principal al evenimentului a fost lector univ. dr. Marius Costel Eşi, Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic (DSPP), Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, din cadrul Universităţii ,,Ştefan cel Mare” din Suceava.

Conferinţa a fost deschisă cu un Cuvânt-înainte de conf. univ. dr. Maxim Ioan, directorul DSPP. Evenimentul a continuat cu o prelegere despre Educaţia juridică pentru tânăra generaţie, susținută de domnul Cristi Danileţ, judecător, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

În plenul conferinţei a urmat o serie de prezentări, între care menționăm:
– Consideraţii cu privire la regularizarea cererii de chemare în judecată (conf . univ. dr. Camelia Ignătescu, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică);
– Deconstrucţia narativă şi educaţia pentru bioetică (prof. univ.dr. hab. Antonio Ştefan Sandu, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică);
– Resurse software pentru ciclul pre-primar  (conf. univ. dr. Ioan Maxim, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei);
– De la pedagogia grijii la etica pedagogică (conf.univ.dr. Daniela Jeder, Universitatea  “Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei);
– Percepţia elevilor asupra hazardelor naturale de pe valea Lotrului (conf. univ. dr. Helena Maria Sabo,  Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei);
– O poveste despre educaţie şi despre dascălul de altădată (lector univ.dr. Marius-Costel Eşi, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic).

Lucrările s-au desfăşurat pe trei secţiuni: Studii, cercetări şi cazuistică în ştiinţele educaţiei; Provocări şi implicaţii didactice în sistemul educaţional; Didactici aplicate.

De asemenea, în cadrul acestei conferinţe, au fost oferite următoarele premii:

Premiul Comenius – Educaţia – şansa spre un viitor de succes. Sistemul educaţional finlandez, Irimca Nadejda şi Bulgac Mihaela (studente), Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune/ modulul psihopedagogic, anul II

Premiul Pestalozzi
– Manualul şcolar: mijloc sau instrument didactic. Abordare epistemologică –  Ivan Roxana Mihaela (studentă), Universitatea “Ştefan cel Mare”, specializarea Drept, modulul psihopedagogic, nivel I, zi

– Conceptul de “contract didactic” – Toma Elena Mădălina (studentă), Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, specializarea Drept, anul III. modulul psihopedagogic

Premiul Ştefan Bârsănescu – Dimensiunea de gen în programele de literatură pentru liceu din România şi Franţa – Nicoleta Zambalic (Foltea) (studentă), Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, masterat Comunicare didactică, anul 2

Lucrările conferinţei acceptate spre publicare vor apărea, ca în fiecare an, într-un volum colectiv, în cadrul unei edituri recunoscute acreditate CNCSIS.

1

comments

comments




Leave a Reply

avatar