full screen background image

Cum va evolua vremea în perioada următoare

Ploile vor fi puţine şi slabe, iar temperaturile mai cresc uşor, potrivit prognozei pentru zilele următoare.

În zilele viitoare, aerul cald va continua să domine mare parte a continentului, iar prin ţările sudice şi sud-estice, chiar se va intensifica uşor. În acelaşi timp, aerul polar va mai influenţa doar extremitatea de nord şi nord-est a Europei.

În privinţa ploilor, până sâmbătă, acestea vor fi mai frecvente şi mai intense în zonele învecinate Mării Mediterane.

La finalul săptămânii aversele se vor înmulţi în special în vestul şi nord-vestul şi nordul Europei, unde se vor cumula şi cantităţi de apă însemnate.

În ţara noastră vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească.

Prin urmare, la sfârşit de săptămână vom reveni la un regim termic normal.

Duminică, maximele vor depăşi 20 de grade peste tot şi vor atinge chiar 27 de grade la câmpie. Orele cu soare vor fi multe şi doar mâine şi poimâine, după-amiază vor apărea averse, cu tunete şi fulgere prin sud-vest, sud şi în zonele înalte de relief.

comments

comments




Leave a Reply

avatar