O delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei va aduce, de la Mânăstirea Kato Xenia, Grecia, racla ce adăpostește Brâul Maicii Domnului.
Duminică, 15 mai, la ora 18.00, delegația va fi întâmpinată de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la intrarea în satul Gheorghițeni (dinspre Vatra Dornei).
Brâul Maicii Domnului va fi condus în procesiune până la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfinții Procopie și Elisabeta”.
Credincioșii vor putea participa la Sfânta Liturghie arhierească ce se va oficia în demisolul bisericii noi atât în noaptea de 15 spre 16 mai (duminică spre luni), cât și în ziua de miercuri, 18 mai, începând cu ora 8.30.
Credincioșii vor putea cinsti Brâul Maicii Domnului până miercuri, 18 mai, ora 15.00.
Leave a Reply