full screen background image

Averile la control!

Reprezentanţii Fiscului s-au hotărât să-i verifice pe românii cu venituri substanţiale, ca să vadă dacă ce au declarat coincide cu profitul real obţinut în perioada 2011-2013.

ANAF a notificat deja peste 300 de persoane.

Solicitările sunt adresate persoanelor fizice, fără implicarea firmelor.

Printre ele se numără mai mulţi oameni de afaceri, unii dintre ei fiind implicaţi în producţia alcoolului, în industria hotelieră sau sunt proprietarii unor clinici şi farmacii.

De asemenea, sunt verificaţi cântăreţi de muzică populară din Mehedinţi şi Cluj, sportivi, printre care şi un boxer, dar şi diferite vedete din showbizz.

De notificările Fiscului nu au scăpat nici politicienii.

Astfel de înştiinţări au fost trimise şi unui fost prim-vicepreședinte al unei organizații locale a fostului PDL, precum şi unui consul onorific al României în Africa.

Acţiunea a fost demarată încă de anul trecut când sute de persoane cu venituri mari, care ar prezenta un risc fiscal, au primit la domiciliu astfel de notificări.

comments

comments




Leave a Reply

avatar