Nu știu cum v-a trecut domniilor voastre weekendul trecut, dar eu am avut câte puțin din toate: muncă, relaxare, călătorie în aer liber sau în spațiul online lectura unei cărți și vreo două articole pe net, părinți, copii, prieteni declarați și prieteni dovediți. Cum spuneam: puțin din toate.
Un weekend obișnuit, aș fi spus, fără întâmplări memorabile. Cam așa mi-a părut și în jurnalul televiziunilor până când, trecând prin dreptul unui ecran Tv, văd o procesiune impresionantă. Și cum trebăluiam prin casă, brusc m-am oprit la gândul că e vreo sărbătoare importantă de care se poate să fi uitat, cu gândul la câte sunt de făcut în așteptarea Paștelui… O procesiune atât de numeroasă și un ton atât de ceremonios pe cât avea crainica Tv, mă trimiteau cu gândul la o sărbătoare de mărimea Floriilor. Și mi-am spus că vârsta ori memoria neantrenată îmi joacă feste și am pierdut noțiunea timpului.
Când colo… ce să vezi?! Impresionanta procesiune era pe ultimul drum al celui ce a fost Ion Titișor. Chiar dacă nu ați auzit foarte mulți acest nume, nu e al unui ilustru necunoscut, ci, dimpotrivă, al unuia despre care puteți citi pe celebrul site Wikipedia. Ion Titișor, dragii mei, a fost nimeni altul decât Fane Spoitoru. Brusc s-a făcut lumină, așa-i? Sau nu?! Nu-mi spuneți că nici acum nu știţi despre cine fac zicere, că nu vă mai cred. Eu una am auzit acest apelativ, la diverse televiziuni, mai des decât numele lui Petre Țuțea, al Corinei Chiriac sau al lui Leonard Doroftei. Iar Wikipedia scrie că a fost un afacerist român de etnie romă, cu strânse legături în lumea interlopă din România.
Și uite, bine sau nu, e astăzi subiect de discuție într-o doză de educație. De ce? Pentru că am avut de-a dreptul un șoc, atunci când am încercat să schimb canalul în căutarea unei altfel de știri și trei posturi importante difuzau în același timp imagini de la nefericitul eveniment. Iar discuțiile ce le insoțeau erau toate legate de “personalitatea” defunctului. De cât de respectat și temut a fost în lumea aceasta trecătoare, nu numai de către cei din etnia căreia îi aparținea, ci și de mulți din rândul autorităților sau oamenilor de rând, cu mai mulți sau mai puțini bani.
Și brusc m-a apucat o lehamite, la gândul că n-oi fi singura care s-a nimerit să vadă și să asculte despre “personalitatea” cu numele de “Spoitoru”. Că or fi fost și copii cărora poate le-a trecut prin minte că n-ar fi rău când vor crește mari să devină “Spoitori” la fel de celebri ca cel căruia trei televiziuni îi alocau spațiu.
Și m-am întrebat câți părinți și-or fi făcut timp să explice unor astfel de copii că “spoitor” e cel care spoiește, adică acoperă cu un strat foarte subțire de var sau metal ceva ce nu arată bine. Atât de subțire, încât se irosește repede. Sper, totuși, să fi fost vreo câțiva părinți inspirați și cu timp. Așa cum sper să ne găsim noi toți mai mult timp pentru consumarea de educație. Indiferent de cantitate, dar cu grijă la calitate.
Leave a Reply