Miercuri, 20 aprilie 2016, ora 10, în Sala de Lectură „Mihail Iordache” din Corpul A al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, va avea loc o întâlnire de suflet cu doamna profesor Rodica Iordache, distins om de litere, care a pus bazele bibliotecii universitare sucevene.
Rodica Iordache a absolvit Facultatea de Filologie, Secţia Limbă şi Literatură Română a Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi în anul 1962. După un an de activitate la catedră, a acceptat rugămintea primului Rector al Institutului Pedagogic de 3 ani din Suceava, fostul său profesor din facultate, Constantin Ciopraga, de a prelua postul de bibliotecar al noului aşezământ de învăţământ. A însemnat, de fapt, acceptarea unei noi profesii, necunoscute, pe care şi-a asumat-o şi a descifrat-o pe parcurs, din mers, învăţându-i, în timp, toate tainele.
La această întâlnire se va aduce, totodată, un omagiu profesorului Mihail Iordache, critic şi istoric literar, doctor în filologie, decanul Facultăţii de Filologie de la Universitatea „Ştefan cel Mare”(1991-1996), omul care a sprijinit-o în alegerile sale şi care i-a fost alături în activitatea ulterioară.
Acest eveniment continuă seria de manifestări „Omul şi cartea” organizate de colectivul bibliotecii universitare sucevene.
Invitaţi sunt cadre didactice universitare, colege şi foşti colegi, prieteni şi reprezentanţi mass-media.