Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de vreme rea valabilă pentru toată țara de joi, 14 aprilie, de la ora 12 până vineri, 15 aprilie, la ora 18.00.
Astfel, joi, precum și noaptea viitoare, în cea mai mare parte a ţării, vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată.
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat, mai ales în zonele montane şi deluroase, 40…50 l/mp.
Vineri, ploile se vor restrânge treptat către estul ţării şi izolat se vor mai depăşi 20 l/mp.
La munte, trecător, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor.
În centru, sud şi est se vor depăşi, local, viteze de 50…60 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de peste 90 km/h.