Poliția municipiului Suceava a fost sesizată, luni după-amiază, despre faptul că o femeie, de 72 de ani, din municipiul Rădăuţi, a fost victima unei înşelăciuni.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, luni, victima a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a recomandat ca fiind procuror.
Acesta i-a adus la cunoștință faptul că fiica sa a avut un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei femei, iar pentru a se împăca cu aceasta este nevoie de suma de 24.000 de lei.
Victima s-a deplasat în municipiul Suceava, unde s-a întâlnit cu o tânără, de 24 de ani, din localitate, căreia i-a înmânat suma de 24.000 de lei.
Aceasta, la rândul ei, a fost ghidată prin telefon de suspect și s-a întâlnit cu o femeie, de 34 de ani, localnică, căreia i-a înmânat plicul.
Cea din urmă a dat plicul unei tinere, de 20 de ani, care știa că trebuie să preia nişte documente pe care să le transporte în județul Botoşani.
Discutând între ele, cele trei femei şi-au dat seama că la mijloc este vorba despre o înşelăciune, de aceea s-au deplasat la sediul Poliţiei municipiului Suceava și au sesizat fapta.
Din investigații, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui anunţ postat pe un site în data de 8 aprilie, cu privire la ocuparea unui post de secretară în cadrul unui cabinet de avocatură, cele 3 femei, toate din municipiul Suceava, fără a se cunoaşte sau a discuta anterior, au fost interesate de ocuparea acelui post, sens în care au dat curs unor indicaţii telefonice primite de la un bărbat care s-a prezentat sub mai multe nume, ca fiind avocat.
Între timp, victima a sunat-o pe fiica sa, care i-a comunicat faptul că nu a fost implicată într-un eveniment rutier.
Femeia de 72 de ani şi-a dat seama că a fost victima unei înşelăciuni și s-a deplasat la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde a fost audiată şi i s-a restituit suma de 24.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de înşelăciune.
În ultima perioadă, infractorii au eşuat în mai multe tentative de a înşela cetăţenii prin metoda “accidentului”, tocmai datorită faptului că aceştia au dat dovadă de luciditate şi responsabilitate şi au respectat recomandările preventive ale poliţiştilor.
Totuşi, în continuare, există şi persoane care dau dovadă de credulitate şi cad în plasa infractorilor.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordaţi prin această metodă şi să nu dea curs unor astfel de solicitări.
În primul rând trebuie ştiut faptul că, în cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare.
Prima este autosesizarea poliţiştilor cu privire la un eveniment rutier sau depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, în condiţiile legii.
În cazul în care există doar pagube materiale, poate opera înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.