Miercuri, 13 aprilie, ora 17:00, în Aula corpului E a Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava se va desfășura conferința Career Advice for Students – 4th edition, cu tema „Un pas spre viitor” care va pune față în față antreprenori și manageri locali de elită cu studenții USV preocupați de dezvoltarea carierei lor.
Dintre invitații de marcă care vor susține câte o prelegere și vor răspunde la întrebările adresate de studenții din sală îi menționăm pe Gheorghe BOCA – administrator Georom Impex S.R.L., Cătălin DIACONESCU – director comercial Direcția Silvică, Cătălin BERTEA – director Banca Transilvania sucursala Suceava, Radu Vasile IANOVICI – director vânzări Auto Mitric și Paul NICA – Director magazin Dedeman Suceava.
Poţi auzi de la aceștia povestea carierei lor și sfaturi pe care studenții să le urmeze pe durata studiilor sau după finalizarea acestora.
Moderatorul conferinței va fi doctor economist Ovidiu-Aurel GHIUȚĂ, conferențiar la Facultatea de Inginerie Alimentară, președintele de onorare al A StI DC.
„Prin această a patra ediție Career Advice for Students, A StI DC dorește să promoveze dezvoltarea eticii educaționale a studenților, a perspicacității acestora și, nu în ultimul rând, deschiderea unor perspective cât mai largi asupra viitorului.” ne-a declarat Andrei George, vicepreședinte Marketing A StI DC.
Principalul scop al organizației este de a planifica, crea și gestiona proiecte ce includ un ansamblu de evenimente: conferințe, training-uri, parteneriate cu firme din mediul public și privat care sunt dispuse să ne împărtășească tainele succesului lor.
Aceste proiecte vor ajuta studenții să-și cunoască și dezvolte capacitățile personale pentru o mai bună integrare pe piața muncii sau mediul antreprenorial.
Asociația Studenților Implicați în Dezvoltarea Carierei își dorește să ofere posibilitatea studenților să învețe, să își pună în valoare abilitățile și să se implice în dezvoltarea lor atât personală cât și profesională.
La acest eveniment sunt aşteptaţi toți cei interesați de mediul de afaceri sucevean, deschiși să afle lucruri noi și care doresc să facă un pas în plus spre ascensiunea către o carieră de succes, după finalizarea studiilor universitare.