full screen background image

FRF intenționează să deplaseze în Franța 15-20 de agenți de pază

frf     Situația tensionată din Franţa și pericolul atentatelor teroriste pe durata desfăşurării turneului final al EURO 2016 îi îngrijorează pe oficialii FRF, care încearcă să obţină aprobarea pentru deplasarea în Franţa a unei forţe de securitate care să îi păzească pe tricolori.

Deocamdată, singurul detaliu cert legat de sistemul de siguranță e acela că alături de echipa națională se vor afla în permanență trei agenți din partea autorităților franceze.
Este vorba despre un ofițer de legătură și încă doi subalterni ai acestuia, care se vor afla nonstop lângă “tricolori” pentru a gestiona planul de securitate gândit de organizatori.

În plus, din partea Jandarmeriei va merge un contingent de 5-10 oameni, care va avea însărcinări în special pe zona de suporteri.

Potrivit Gazetei Sporturilor, la solicitarea selecţionerului Anghel Iordănescu, FRF intenționează însă să deplaseze în Franța un grup de circa 15-20 de agenți de pază, care să completeze lanțul de securitate din jurul echipei naționale.

E posibil să fie angajați ai unei companii private de securitate, care să intre, practic, în delegația oficială pentru turneul final.

comments

comments