În perioada 8 – 9 aprilie, a avut loc, în Piatra Neamţ, Seminarul de Pregătire Politică a Femeilor Social – Democrate în vederea câştigării alegerilor locale din iunie 2016, sub motto-ul „Femeile pot reuși!”.
Organizaţia Femeilor Social Democrate Suceava a fost reprezentată la aceste seminar de Preşedinta OFSD Suceava, Oana Elena Pintilei, Secretarul Executiv OFSD Suceava, Ioana Irimia, Preşedinta OFSD Municipiul Suceava, Doiniţa Cocriş, Vipreşedinta OFSD Oraşul Gura Humorului, Mariana Radu, Vicepreşedinta OFSD Oraşul Cajvana, Tomuţ Cristina, precum şi Membrele în Biroul Politic Permanent al OFSD Suceava, Cătălina Sumanariu şi Andreia Iuliana Păştinaru.
Seminarul a avut ca obiectiv pregătirea femeilor candidat pentru funcţiile de primar, consilier judeţean sau local, precum şi a femeilor care se vor implica activ în campania electorală. „Colegele social – democrate din judeţul Suceava au luat parte la Piatra-Neamț, pe parcursul celor două zile de desfăşurare a seminariilor, alături de alte femei din zona Moldovei, respectiv judeţele Neamț, Botoșani, Iași, Bacău și Vrancea.
Printre principalele teme abordate în cadrul dezbaterilor interactive se numără succesul femeilor în alegerile locale, comunicarea în campania electorală, comunicarea valorilor social-democrate, politici sociale promovate de Partidul Social Democrat în timpul guvernării Victor Ponta.
Aceste cursuri au fost susținute de experți în organizarea campaniilor electorale, legislaţie şi comunicare din cadrul Institului Social Democrat “Ovidiu Şincai” a apreciat Președinta OFSD Suceava, Oana Elena Pintilei.
Fiind prezentă la acest eveniment, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate, Viorica Dăncilă a declarat: „Mă bucur că un număr tot mai mare de femei social democrate vor candida la alegerile locale din acest an. Aici, la Piatra Neamț, la cursurile privind pregătirea candidatelor pentru scrutinul din vară am aflat cât de multe doamne și domnișoare au decis să nu mai stea deoparte. Vă recomand să fiţi curajoase, implicate, dar și cu multă, multă forță de muncă, pentru că ne așteaptă o bătălie în care trebuie să demonstrăm că suntem cel puțin la fel de bune ca și bărbații, dacă nu mai bune!”.
În spiritul principiilor promovate de PSD, care asigură prezența în procent de 30% a femeilor pe listele de candidaturi, Organizația de Femei a PSD Suceava își manifestă întregul sprijin pentru toate femeile care vor intra în cursa electorală din acest an, pentru a candida la funcțiile de primar, consilier judeţean şi consilier local.