Începând de astăzi, fumătorii nu vor mai putea să-şi aprindă ţigara în restaurante, în baruri, în cluburi sau în orice spaţiu public delimitat de doi pereţi şi care are acoperiş.
Aşa spune legea antifumat, care intră în vigoare, astăzi.
În plus, conform legii antifumat, ţigările electronice nu vor mai putea fi folosite în mijloacele de transport în comun, în restul spaţiilor publice acestea fiind permise.
Potrivit legii, fumătorii nu-şi vor mai putea aprinde ţigările în spaţiile publice închise şi nici în locurile de joacă pentru copii, nici măcar cele în aer liber.
În plus, este interzisă şi vânzarea la bucată a ţigaretelor şi a ţigărilor de foi.
Noua lege îi priveşte chiar şi pe taximetrişti.
Fumatul va fi interzis şi în maşinile acestora.
Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei.
În cazul cluburilor, barurilor şi restaurantelor, sancţiunile sunt mai dure: între 5 mii şi 15 mii de lei şi chiar suspendarea activităţii.
Pedepsele merg inclusiv până la închiderea localurilor care nu au respectat legea.