Consiliul Uniunii Europene a salutat tendinţa către “progrese semnificative” demonstrată de România şi îndeamnă Bulgaria să accelereze urgent reformele, reiterându-şi concluziile referitoare la rapoartele privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) prezentate în ianuarie.
Această tendinţă, demonstrată de România “în numeroase domenii”, relevă o “sustenabilitate” tot mai mare a reformelor, apreciază Consiliul, adăugând că “măsurile adoptate de principalele instituţii judiciare şi privind integritatea, în cadrul luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, au menţinut o dinamică impresionantă”.
Consiliul reiterează de asemenea “importanţa unui angajament politic larg şi fără echivoc faţă de reforme” din partea tuturor instituţiilor publice şi actorilor politici.
Acest lucru este “deosebit de relevant” în special în lupta împotriva corupţiei la toate nivelurile, în respectarea independenţei sistemului judiciar şi în “alte probleme de integritate relevate în raport”.