Nu știu cum vă este vouă, dar pe mine vremea de afară nu mă prea binedispune. Oi fi meteo-sesnsibilă și lumina prea puțină îmi sporește starea de agitație și nemulțumire. Și, drept să spun, nu sunt singura din familie. Nici juniorului nu pare a-i prii cerul înnorat. Deși n-ai fi zis că e meteo-sensibil, ci mai degrabă “interneto-sesnsibil”, o stare specifică noilor generații. Adică sensibil la cantitatea de internet accesată. Cu cât e mai mare, cerul pare mai senin, cu cât e mai mică… cerul e mai înnegurat.
Indiferent de cauzele proastei dispoziții, ceea ce e ușor de remarcat este existența ei. Iar proasta dispoziție duce la conflicte, conflicte ce întind uneori coarda răbdării mai mult decât am crede vreodată că e posibil. Și toate acestea nu fac bine nimănui.
Drept urmare, astăzi sunt în căutare de soluții ce ar putea duce la o mai bună gestionare a emoțiilor tuturor membrilor familiei, mai ales când aceștia sunt sensibili meto sau de orice altă natură.
Când toate par a se aglomera și mai e puțin până la strigăte sau alt comportament agresiv, m-am gândit că puțin poate fi uneori mai mult. Iar ceea ce ar putea face mult mai mult bine este atât de la îndemână și de puțin!… Ce-ar fi dacă, în momentele în care ni se pare că am atins limitele răbdării și urmează explozia, am întreba: “Vrei o îmbrățișare?” Simplu, nu? Cât de greu poate fi să oferi sau să accepți să primești o îmbrățișare? Iar dacă reușim în momente de maximă tensiune să îmbrățișăm sau să ne lăsăm îmbrățișați, ce pierdem?
De pierdut, nu pierdem nimic, cred, dar ce am putea câștiga atunci?… Păi, în primul rând, am da încă o dată dovada iubirii ce le-o purtăm celor mici. Pentru că, atunci când sunt astfel de momente tensionate, ce atrag după sine pedepse pentru cei mici din partea celor mari, copiii cred că nu mai merită să fie iubiți și că nu sunt respectați. Oferindu-le, atunci când se așteaptă mai puțin, o îmbrățișare, le veți valida dragostea ce le-o purtați. Iar cei mici învață mult mai ușor din iubire decât din pedeapsă.
Să nu credeți că sunt absurdă și nu-mi imaginez că sunt momente în care comportamentul celui mic v-ar îndemna să-l agățați mai degrabă într-un cui (cum spunea bunica), decât să-l îmbrățișați. Îmi imaginez și cred că frecvența acestor porniri e mai mare, în astfel de situații, decât cea de a îmbrățișa. Și, totuși, adulți fiind, experimentați și doritori de a face bine și de a educa pozitiv, sper ca pe viitor să apelați cât mai des la această metodă: a îmbrățișării. Nu costă nimic și e la îndemâna fiecăruia.
Concluzie: indiferent de vremea de afară sau timpurile din interior, apelați la îmbrățișări! Spre rezolvare de conflicte între cei sensibili meteo sau din oricare alt motiv.
