Poliţiştii de frontieră suceveni din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat 11.438 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 100.000 de lei, marfă ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România.
În seara zilei de 10 martie, în jurul orei 23.40, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul ucrainean Oleksandr S., în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Peugeot.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei şi bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în locuri special amenajate, între bancheta din spate şi portbagaj, în semiaripile spate şi în pragurile autoturismului, cantitatea de 1.600 de pachete de ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de 2.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Totodată, autoturismul marca Peugeot, în valoare de 11.500 de lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece fusese modificat pentru transportul ţigărilor.
De asemenea, poliţiştii de frontiera au luat faţă de persoana în cauză măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 10 martie 2016.
În aceeaşi zi, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava şi S.P.F. Brodina au executat o misiune specifică în zona de responsabilitate.
Cu această ocazie, au descoperit abandonate 5 colete cu ţigări, care au fost transportate la sediul S.P.F. Brodina.
În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 9.838 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în prezent se efectuează cercetări, în vederea identificării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun.